Prim-ministrul din Taiwan a fost atacat cu intestine de porc de parlamentarii opoziției

Dezbateri aprinse în Parlamentul din Taiwan în legătură cu relaxarea importurilor de carne de porc din SUA. Parlamentarii opoziției au aruncat cu măruntaie de porc în premierul țării, scrie digi24.ro.

Foto: digi24.ro

Parlamentarii din partidul principal de opoziție din Taiwan, Kuomintang (KMT), au aruncat vineri cu găleți de intestine de porc către premierul Su Tseng-chang, pentru a-l împiedica să ia întrebări în Parlament.

Dezbaterile au degenerat, iar unii parlamentari chiar s-au luat la bătaie.

Parlamentarii opoziției spun că o decizie recentă a guvernului de a permite importul de carne de porc din SUA care conține ractopamină - un aditiv interzis în Taiwan și în Uniunea Europeană - reprezintă o amenințare pentru sănătate.

Partidul de guvernământ neagă acuzația și a cerut revenirea la o dezbatere rațională. Liderii puterii au condamnat protestul „dezgustător”, numindu-l o risipă de alimente.

Washingtonul a salutat decizia din august a președintelui taiwanez Tsai Ing-wen de a relaxa importurile de carne de porc din SUA începând cu 1 ianuarie.


Pub