Interviu/Cum să culegi ciuperci și să nu mori

Pentru că e toamnă și e în toi sezonul ciupercilor, tot mai mulți moldoveni se aventurează în pădure în căutarea lor. Totuși, e o activitate periculoasă, care poate fi uneori chiar fatală. De aceea am discutat cu o „ciupercară” cu experiență, care vine cu câteva recomandări utile dacă te tentează o tocană din ciuperci culese chiar de tine. 

Antonina Tocarenco este pensionară. A predat biologia la Universitate Agrară, iar acum practică agricultura ecologică pe micul său teren cumpărat acum mulți ani lângă Bahmut.  

Culege ciuperci de peste trei decenii și de atunci are niște reguli pe care respectă cu strictețe. Cea mai importantă dintre toate este: „dacă nu știi sau ai dubii cu privire la ciupercă, mai bine arunc-o.” Vezi mai jos și alte recomandări care te pot ajuta. 

Când a început povestea dumneavoastră cu ciupercile din pădure? 

Prima dată am mers la cules ciuperci acum 30 de ani. Mi-am cumpărat un teren lângă Bahmut. Acolo mă odihneam. Mersul la cules de ciuperci este odihnă pentru mine. Sunt de specialitate biolog și ciupercile, pentru mine, sunt parte a naturii. La început am cumpărat cărți și mergeam la cules cu alți ciupercari mai experimentați. Apoi am înțeles rolul ciupercilor. Oamenii împart ciupercile în comestibile sau otrăvitoare, dar pentru natură, ciupercile au un rol important – ele prelucrează substanțele organice. Acum dacă văd o ciupercă și nu știu nimic despre ea, eu nu o ating. E parte a naturii. Lasă să crească pentru natură. Natura trebuie stimată. 

Ce trebuie să facă cei care merg la cules ciuperci?

Trebuie să cunoască bine ciupercile. Dar dacă au îndoieli, să nu pună mâna pe ele. În general, nu vă atingeți de ele, lăsați-le să crească, să-și facă rolul lor pentru natură, să prelucreze substanțele organice: crengile, frunzele. Ciupercile își vor face treaba, iar în sol va apărea humusul. Când am mers cu mai bine 30 de ani în urmă, am mers cu cărți despre ciuperci și o colegă care se pricepea. Știam ciupercile otrăvitoare. Cu ciupercile nu trebuie să glumim. Sunt ciuperci otrăvitoare, ale căror substanțe toxice nu se distrug nici în urma prelucrării termice ale lor. Pot fi consecințe nefaste. Dar în același timp, ciupercile comestibile sunt o sursă de proteine, și alte substanțe folositoare. Și sunt gustoase. 

Sunt anumite reguli?

Regula numărul unu – dacă nu cunoști ciuperca sau ai dubii, s-o lași în pace sau s-o arunci. Un sfat pentru ciupercari: dacă vedeți o ciupercă Amanita phalloides (în rândul ciupercarilor este cunoscută ca Бле́дная пога́нка, în română i se mai spune buretele viperei) iar alături sunt ciuperci comestibile atunci mai bine să nu le culegeți. Pentru că această ciupercă otrăvitoare aruncă spori. O altă regulă este să nu folosiți cuțitul de la bucătărie la culesul ciupercilor. Se poate întâmpla că ai cules o ciupercă care ți s-a părut buna, dar mai apoi ai constatat că e otrăvitoare. Iar pe cuțit pot rămâne urme de substanțe otrăvitoare. Mai apoi, după ce ai venit din pădure, spală-te pe mâini. Mai este o regulă, după ce ai venit acasă, mai verifică încă o dată fiecare ciupercă. Pe Facebook este o pagină Ciupercarii Moldovei (poți găsi ajutor Молдавский грибник sau Ciupercarii amatori), unde de obicei amatorii care merg la cules postează poze cu ciupercile găsite, ciupercarii cu experiență vin cu recomandări și explicații.

Se pare că culesul ciupercilor este o ocupație nu prea ușoară.

Cu ciupercile nu trebuie să glumim. Vreau să vă mai spun o regulă: nu folosiți ciupercile vechi, pe care le-ați cules de mai mult timp. Ele își pierd din calitățile nutritive și pot fi o sursă de intoxicație. O altă regulă – ciupercile culese trebuie aerisite. Când le vedeți în căldări și stau mult timp sub soare să știți că ele se încălzesc și încep repede să îmbătrânească. Acolo a început un proces biologic, care poate duce la intoxicarea oamenilor. Este bine ca ciupercile să fie prelucrate imediat ce ai venit acasă, dacă nu poții face asta, atunci, înșirăle într-un rând la un loc răcoros. Am văzut ciuperci în căldări la o piață. Dar până vine cumpărătorul, încep procese care nu sunt dorite.

Care este visul dvs de ciupercară?

Visul meu este să găsesc trufe. Da, da, ele se găsesc în Moldova. Întâmplător au fost găsite de ciupercari. Peste hotare ele sunt foarte scumpe și creșterea lor în Moldova ar putea fi una de promițătoare pentru Moldova. 

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.