Comisie de ANCHETĂ în Parlament care va investiga ciscumstanțele în care a avut loc „Laundromatul” rusesc: Deputații care vor face parte din această structură
Parlamentul a constituit astăzi o Comisie de anchetă pentru elucidarea tuturor circumstanțelor care au dus la „spălătoria” banilor murdari în proporții deosebit de mari prin intermediul judecătoriilor și instituțiilor financiar-bancare din R. Moldova.
Propunerea a fost lansată de către deputata Platformei DA, Inga Grigoriu, cea care a fost aleasă președintă a Comisiei de anchetă care se va ocupa de „laundromatul rusesc”.
Membrii Comisiei vor încerca să stabilească, timp de 120 de zile, ce s-a întâmplat în perioada anilor 2010 - 2014, când circa 20 de miliarde de dolari din Federația Rusă au fost spălate prin intermediul sistemului bancar al R. Moldova, în baza unor decizii de judecată controversate.
Deputații au decis că vicepreședinte al Comisiei nominalizate va fi socialistul Alexandru Suhodolschi, iar secretar - deputatul PAS Dumitru Alaiba.
Din Comisia de anchetă mai fac parte socialistul Bogdat Țîrdea, democrata Ludmila Guzun, Denis Ulanov de la Partidul „Șor” și Vladimir Cebotari de la „Pro Moldova”.
„Сomisia nu va substitui organele de anchetă, ci va fi împuternicită să consolideze eforturile tuturor instituțiilor statului pentru elucidarea circumstanțelor „landromatului”, acțiuni care urmează să aducă rezultate concrete pentru identificarea celor vinovați, tragerea lor la răspundere, cât și purificarea instituțiilor de stat de persoanele care au fost implicate direct sau indirect în schema respectivă”, a menționat deputata Inga Grigoriu.
Menționăm că Ziarul NAȚIONAL a arătat anterior într-o investigație că 17 judecători din R. Moldova au emis decizii de legalizare a miliardelor de dolari provenite din Federația Rusă în baza unor pretinse datorii. Banii au fost spălați printr-o singură bancă ce îi aparținea controversatului om de afaceri Veaceslav Platon.
CITIȚI și „Spălătorii” de miliarde
Judecătorii vizați au fost suspendați din funcții, fiind cercetați pentru implicarea în „laundromatul rusesc”, însă în luna septembrie curent, la scurt timp după eliberearea lui Veacesav Platon din închisoare, aceștia au fost achitați, în prezent solicitând milioane de lei despăgubiri de la stat sau chiar restabilirea în funcțiile de judecători.
CITIȚI și „Spălătorii” de miliarde (II)
Ce se întâmplă dacă înghiți sâmburii de măsline? Nici nu-ţi imaginezi
Marina Tauber oferă DETALII despre mitingul de duminică. Deputata infirmă că s-ar pregăti destabilizări: „Va fi o acțiune pașnică. Protestele, mitingurile sunt acțiuni democratice”
Friptură pe bază de AER. Nu este o glumă