Reacția PG, după solicitarea Parlamentului privind audierea lui Sotianoglo: Dosarul pe frauda bancară a avansat esențial, ceea ce i-a deranjat pe beneficiarii fraudei

Procuratura Generală a venit cu o reacție la solicitarea deputaților privind audierea lui Alexandr Stoianoglo în Parlament, săptămâna viitoare, pentru a informa despre evoluția anchetei în dosarul furtul miliardului.

Foto: UNIMEDIA

„Înțelegem interesul viu al forului Legislativ pentru subiectul fraudei bancare, care chiar și în condițiile unui val de blocaje, a avansat esențial. Înțelegem, totodată, că acest fapt i-a deranjat atât pe cei implicați în mușamalizarea anterioară a dosarului, cât și pe beneficiarii fraudei, care recurg la orice metodă pentru a-l înlătura pe actualul Procuror General, scăpând astfel, de răspundere penală. La fel, le înțelegem și eforturile în a afla cât mai multe detalii din anchetă, pentru a-și construi tacticile ulterioare de apărare.

Procuratura însă, nu le va da „muniție” și va duce investigația până la final, supunându-se doar Legii, iar rezultatele aducându-le la cunoștința societății, lucru pe care-l preconizăm în timpul cel mai apropiat.

Procurorul General, Alexandr Stoianoglo, urmează a fi audiat în Parlament săptămâna viitoare, cu privire la dosarul furtul miliardului. Propunerea a venit din partea fracțiunii Platformei DA și a fost susținută de majoritatea deputaților.

Amintim că acum două zile, omul de afaceri Veaceslav Platon declara că dosarul furtul miliardului este aproape de finalizare, iar în scurt timp urmează și arestări. „Procuratura a deconspirat întreaga schemă, până la cele mai mici detalii. A fost stabilit rolul fiecărui personaj implicat în această schemă, cine și ce acțiuni făcea, ce însărcinări îndeplinea. A fost deconspirat chiar și acel serîi kardinal (n.r. eminență cenușie) care a inventat toate schemele și care coordona tot procesul”, a precizat Platon.

A doua zi, Procuratura Generală a anunțat că „se delimitează de declarațiile cetățeanului Platon și reamintește că instituția nu necesită intermediari pentru a informa publicul despre acțiunile pe care le întreprinde sau urmează a le înfăptui”, se menționează într-un comunicat al Procuraturii Generale.

Totodată, Procuratura a precizat că „va informa de sine stătător societatea despre propria activitate și evoluțiile investigațiilor pe dosarele pe care le are în gestiune”.

În cadrul unei conferințe susținute pe 18 mai, Procurorul General a declarat că Vladimir Plahotniuc este beneficiarul banilor obținuți în urma furtului miliardului, prin intermediul grupului Șor, iar în privința sa urmează a fi înaintate încă trei capete de acuzare și solicitată extrădarea imediată din SUA, pentru a fi tras la răspundere în Moldova.

Ulterior, în luna mai, Procurorul General declara că furtul miliardului în 2014 s-a desfășurat în 4 etape, cu implicarea unui număr mare de șefi de instituții responsabile ale statului, ai Băncii Naționale, din cadrul ministerelor, până la nivel de Guvern și Legislativ, iar pregătirile au început încă în 2009.

În septembrie, avocatul Igor Popa declara că Vlad Plahotniuc ar intenționa să vină în Moldova până la sfârșitul anului, susținând că acesta s-ar afla în continuare în SUA, iar peste câteva zile, Procuratura Generală deja anunța că a expediat autorităților competente ale Turciei o cerere prin care solicita extrădarea fostului lider PD, iar la 22 octombrie, PG a expediat cereri similare și către autoritățile din Cipru și din Arabia Saudită.

Abia la mijlocul lunii noiembrie, autoritățile competente ale Turciei au comunicat Procuraturii Generale că Plahotniuc nu se mai află pe teritoriul lor și că ar fi părăsit țara la data de 4 octombrie 2020.

Recent, omul de afaceri Veaceslav Platon a declarat, pentru UNIMEDIA, că fostul lider al Partidului Democrat, se află, la moment, sub protecția serviciilor secrete turcești.

Plahotniuc a fost anunțat în căutare, în contumacie, după ce procurorii i-au înaintat învinuirea pentru trei capete de acuzare: „crearea și conducerea unei organizații criminale”, „escrocherie” și „spălare de bani”, săvârșite în proporții deosebit de mari.


Pub