Șase pași pe care să-i urmezi pentru ca Facebook să-ți șteargă automat contul după ce mori

fbcemetery
Foto: Graphic Studio, France Médias Monde

Contul de Facebook al unei persoane care a decedat poate fi păstrat după expedierea unei cereri depusă de o persoană verificată. Cu toate acestea, Facebook îți oferă de asemenea o opțiune de a șterge automat contul Facebook după ce va fi notificat despre decesul tău, scrie playtech.ro.

Moartea este inevitabilă și, la fel cum îți scrii testamentul și-ți închei socotelile cu viața, la fel de responsabil trebuie să fii și în mediul virtual. În zilele noastre, mulți oameni își petrec o mare parte a vieții pe internet, în special pe platformele sociale. Situația se înrăutățește atunci când oamenii întâlnesc profilurile de social media ale celor dragi sau primesc notificări de ziua de naștere după ce aceștia au decedat. Puțin morbid, nu?

Facebook este probabil cea mai populară dintre toate astfel de platforme. Are opțiuni adecvate cam pentru orice. Una care permite memorarea profilului Facebook al unei persoane decedate – cele unde scrie Remembering/In memoriam – după ce a primit o cerere de la o persoană verificată.

Un prieten sau un membru al familiei poate iniția această cerere. Mai mult, poți să faci și o solicitare specială pentru contul unei persoane decedate sau inapte din punct de vedere medical. Ia de seamă că este necesară o dovadă a decesului.

Acea persoană poate selecta Legacy Contacts pentru contul său de Facebook. Persoana de contact „moștenitoare” a contului poate face operațiuni de bază apoi, cum ar fi scrierea unei postări fixe, răspunsul la cererile de prietenie și actualizarea imaginii de profil și a fotografiei de copertă.

Cu toate acestea, aceștia nu se pot conecta la contul in memoriam, nu pot modifica alte informații și nu pot citi chat-uri cu alți prieteni. Dacă nu există un Legacy Contact atașat la un cont, nimeni nu va putea face modificări.

Cum să-ți ștergi automat contul de Facebook după moarte

Acum, dacă nu vrei să-ți păstrezi contul Facebook după moarte, acesta se poate șterge automat. Iată pașii pentru a face acest lucru:

  • Conectează-te la contul tău de Facebook;
  • Dă clic pe săgeată de jos din colțul din dreapta sus;
  • Dă clic pe Settings & Privacy din meniu. Apoi, dă click pe Settings;
  • Dă clic pe General în partea stângă;
  • Dă clic pe Memorialization Settings;
  • Dă clic pe Request that your account be deleted after you pass away;
  • Dă clic pe Delete After Death.

Gata. Facebook îți va șterge contul, inclusiv toate datele prezente în acesta, după ce cineva va anunța despre moartea ta. Acum, trebuie doar să te gândești cui îi lași această responsabilitate imensă.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente