CEC a aprobat Raportul cu privire la rezultatele alegerilor prezidențiale. Curtea Constituțională urmează să decidă asupra validării mandatului Maiei Sandu

Anticoruptie.md
23/11/2020
Foto: AP Photos

Comisia Electorală Centrală a aprobat în cadrul ședinței de luni Raportul cu privire la rezultatele alegerilor pentru funcția de președinte al Republicii Moldova.

Documentul urmează să fie expediat Curții Constituționale, care va avea 10 zile la dispoziție pentru a decide asupra validării alegerilor și a mandatului președintei alese, Maia Sandu.

Pentru aprobarea Raportului au votat luni șase membri ai CEC, din cei șapte prezenți. Sergiu Gurduza s-a abținut de la vot.

Precizăm că Raportul cu privire la rezultatele alegerilor pentru funcția de președinte al Republicii Moldova a fost discutat și în ședința de duminică a Comisiei Electorale Centrale, însă nu a întrunit numărul necesar de voturi pentru a fi aprobat.

Anticoruptie.md
23/11/2020




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii