Averea unui deputat, a unui membru CEC și a mai multor procurori, în vizorul ANI

Irina Odobescu
23/11/2020
celestialsdc.com

În perioada 16-20 noiembrie curent, Autoritatea Națională de Integritate a inițiat cinci controale pentru încălcarea regimului juridic al averii și intereselor personale în privința unui deputat din Parlamentul Republicii Moldova, a unui membru al Comisiei Electorale Centrale, a unui fost procuror Anticorupție din Chișinău, a unui procuror din Dubăsari și a unui șef de Oficiu teritorial al Cancelariei de Stat.  

Trei procese verbale cu privire la contravenție au fost întocmite pentru nedepunerea sau depunerea tardivă a declarației de avere și interese personale de către un procuror din Chișinău, un fost deputat din Parlamentul Republicii Moldova și un consilier municipal din Consiliul municipiului Chișinău.

Inspectorii de integritate au emis patru acte în care au constatat situații de conflict de interese admise de către un președinte de raion, doi primari și un director de gimnaziu. Două cauze contravenționale au fost pornite pe numele unui polițist care nu a depus declarația de avere și interese personale, și al unui șef de întreprindere individuală care a împiedicat activitatea ANI prin faptul că nu a prezentat informațiile solicitate de inspectorul de integritate.

În procedurile ANI sunt vizați și patru primari din raioanele Drochia, Cantemir, Basarabeasca și Sângerei, precum și trei consilieri locali din Stăuceni, raioanele Șoldănești și Cahul. În același timp, au fost aplicate amenzi în sumă totală de 11.250 de lei.

Irina Odobescu
23/11/2020




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii