Reacția lui Pele, după decesul lui Maradona: “Vom lovi o minge împreună, sus în cer”

by D M
Distribuiti mai departe...

Fosta glorie a fotbalului mondial, brazilianul Pele, a deplâns, miercuri seara, moartea lui Diego Armando Maradona, la scurt timp după anunţul decesului acestuia.

″Cu siguranţă într-o zi vom lovi o minge împreună, sus în cer″, a spus Pele, într-o scurtă declaraţie pentru Reuters.

În 1999, Pele a fost desemnat “Jucătorul Secolului din Lume” de Federația Internațională de Istorie și Statistică a Fotbalului (IFFHS). El este cel mai de succes marcator în ligă din lume, cu 541 de goluri.

Fostul mare fotbalist argentinian Diego Maradona a încetat din viaţă miercuri, la vârsta de 60 de ani, în urma unui stop cardiac, în locuinţa sa, a anunţat agentul şi prietenul său, Matias Morla.

“A murit Diego”, a declarat, pentru EFE, Sebastian Sanchi, purtătorul de cuvânt al celui care a fost marele artizan al câştigării Cupei Mondiale 1986 de către Argentina.

În jurul orei locale 13:00 (16:00 GMT) media locale au informat că Maradona a suferit un stop cardiac la domiciliul său din provincia de Buenos Aires şi că cel puţin patru ambulanţe se îndreaptă spre locuinţa sa.

Decesul a fost anunţat puţin mai târziu de canalul Todo Noticias, care a asigurat că a vorbit cu Matias Morla, agentul şi prietenul lui Maradona.

sursa: stirileprotv.ro


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...

Comments are closed.