‹ adv ›
‹ adv ›
‹ adv ›
marți, 16 aprilie, 2024
29.4 C
Chișinău
‹ adv ›
HomepageArticoleApicultori: Am înregistrat pierderi de familii de albine de până la 20-30%

Apicultori: Am înregistrat pierderi de familii de albine de până la 20-30%

‹ adv ›

Comentarii

‹ adv ›

O bună parte din apicultorii din țară au înregistrat pierderi importante în acest sezon atât la capitolul numărul familiilor de albine, cât și venitul obținut.

Din cauza condițiilor vremii atât din primăvară, cât și vară, apicultorii au fost nevoiți să asigure albinele cu necesarul de hrană din cont propriu, iar cantitatea de miere obținută, în dependență de zonă, este cu circa 30-90% mai mică comparativ cu anii precedenți.

„Cele mai mari cheltuieli le-am avut vara. În Căușeni am avut foarte puțină floarea soarelui, iar culesul la salcâm, per general, a lipsit. Am fost nevoiți să hrănim albinele practic pe parcursul întregului sezon cald. Am realizat tratamentele necesare. Cred că starea familiilor este bună. În octombrie am făcut ultimul tratament cu acid oxalic prin sublimare. Profit nu am avut, este al doilea an în care înregistrăm pierderi. Tratamentele și hrana administrate în acest sezon au generat cheltuieli importante, iar miere nu am avut”, ne-a spus Adrian Grițcan, apicultor.

Și apicultorii din Rezina ne-au spus că au înregistrat pierderi importante.

„Pe tot parcursul sezonului am fost nevoiți să intervenim pentru a menține sănătatea albinelor și a le asigura cu hrană. În condițiile acestui an nu prea putem vorbi de profit, dar ne bucurăm că cel puțin am reușit să menținem albinele sănătoase. Dacă e să comparăm cu anii precedenți, avem cu 70% mai puțină miere”, a menționat Ana Arnăut, apicultoare.

„Primăvara, din cauza stropirilor realizate în livezi fără a fi anunțați, am pierdut mai multe familii. La fel, seceta din anul acesta a dus la cheltuieli suplimentare, deaorece am fost nevoiți să hrănim albinele atât pe parcursul verii, dar și toamna. Numărul de albine din acest an s-a micșorat cu circa 25-30%, de aceea am fost nevoiți să  unim unele familii pentru a nu pierde albinele rămase. Dacă anul trecut am strâns 3 tone, anul acesta doar 300 kg de miere. Sperăm că anul următor să fie mai favorabil pentru apicultorii de la noi din țară. Am avut cheltuieli importante în condițiile acestui sezon”, ne-a spus Ludmila Gotornicean, apicultoare.

Mai mulți apicultori din Nisporeni susțin că au avut pierderi de aproximativ 30% din numărul total de familii de albine.

„Dacă e să luăm din numărul total de albine, apicultorii din zonă au pierderi de familii de 20-30%. În mare parte, acest lucru este valabil pentru stupinele unde nu au fost realizate tratamentele la timp, mai ales după o vară cu secetă. Miere, practic, nu a fost obținută deloc. Am hrănit albinele cu hrană artificială, de aici și foarte multe cheltuieli. Plus, cea mai mare problemă este apa pretabilă pentru albine, care a ajuns a fi extrem de deficitară”, ne-a spus Pavel Stamati.

Producția de miere obținută în întreaga țară în acest sezon va fi substanțial mai mică comparativ cu anii precedenți.

‹ adv ›

Advertoriale

‹ adv ›
‹ adv ›

Comentează

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

‹ adv ›

Recomandate

‹ adv ›

Recomandate

‹ adv ›