Cum a reușit un moldovean să rămână fără bani și fără mașină după ce a făcut o „înțelegere” cu un conațional din Lituania

Poliţişti de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Albiţa efectuează cercetări cu privire la un tânăr care conducea un autoturism marca Audi, radiat din circulaţie de autorităţile din Lituania. Pentru înmatricularea autoturismului pe teritoriul Lituaniei bărbatul a apelat la un conaţional căruia i-a plătit suma de 100 de euro.

Foto: ITPF Iași

În data de 23 noiembrie, în jurul orei 15.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control necesare trecerii frontierei C.G., un bărbat cu cetăţenie română şi R. Moldova, în vârstă de 30 de ani, conducând un autoturism marca Audi, pe care erau aplicate plăcuţe de înmatriculare lituaniene.

Existând suspiciuni cu privire la autenticitatea documentelor prezentate la control pentru autoturismul în cauză, lucrătorii noştri au procedat la efectuarea unor verificări suplimentare, în urma cărora au constatat faptul că mijlocul de transport figurează ca fiind radiat din circulaţie de autorităţi, din data de 22.02.2020.

Cu privire la cele constatate, C.G. a declarat că, la începutul acestui an, autoturismul în cauză era înmatriculat în Bulgaria şi deoarece nu mai avea inspecţia tehnică periodică valabilă, a hotarât să îl înregistreze în Lituania. În urma unor discuţii cu un conaţional, care avea domiciliuul stabil pe teritoriul Lituaniei, C.G. a stabilit ca maşina să fie înmatriculată pe societatea comercială a acestuia, iar el să figureze ca utilizator. Acesta a mai adăugat că pentru ajutorul acordat a achitat cetăţeanului moldovean suma de 100 de euro şi nu ştia că autoturismul în cauză figurează radiat din circulaţie de autorităţi.

În cauză, se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de punerea în circulaţie sau conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat şi punerea în circulaţie sau conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul sau a unui tramvai cu număr fals de înmatriculare sau înregistrare.


Pub