Un nou teren de joacă pentru copii, amenajat în orașul Căușeni la inițiativa deputatului Platformei „Pentru Moldova”, Grigore Repeșciuc

Copiii din orașul Căușeni se bucură de un nou teren de joacă modern. Spațiul de joacă a fost amenajat în centrul orașului la inițiativa și cu implicarea deputatului de pe circumscripția uninominală nr.35 Căușeni, Ștefan Vodă, Grigore Repeșciuc, membru al Platformei parlamentare „Pentru Moldova”.

Foto: Facebook

Asigurarea copiilor cu spații de joacă care să corespundă rigorilor de siguranță, dar și care să le ofere posibilități de dezvoltare și recreere se înscrie în eforturile și angajamentul membrilor Platformei parlamentare „Pentru Moldova” de a realiza proiecte sociale în localitățile țării. În decurs de o lună, acesta este al treilea teren de joacă, amenajat la inițiativa deputaților Platformei „Pentru Moldova”.

Grigore Repeșciuc a menționat la evenimentul de inaugurare că întotdeauna a pledat pentru dezvoltarea infrastructurii acestui oraş, atât din postura de primar de Căușeni, cât și cea de deputat, pe care l-a dorit aranjat, amenajat frumos, comod, confortabil, curat şi atractiv.

Teren / Sursa:Facebook

„În calitate de deputat ales pe circumscripţia raionului Căuşeni, continui ceea ce mi-a plăcut să fac pentru această localitate, pe care din suflet o doresc prosperă. Astăzi, am reuşit să facem un lucru bun. Am inaugurat un teren de joacă în centrul oraşului Căuşeni, care este o bucurie pentru copii şi o uşurare pentru părinţi”, a afirmat Grigore Repeșciuc.

Deputatul a mai spus că Platforma „Pentru Moldova” are o agendă orientată în exclusivitate spre interesele şi necesităţile oamenilor.

„La Căuşeni, am început cu cei mai mici şi le facem acest cadou așteptat. Pe fundalul unui an pandemic şi complicat, acest teren de joacă este o rază de soare, o bucurie pentru copii, precum şi o satisfacţie pentru mine că am putut să le-o asigur”, a mai spus Repeșciuc.

Deputatul Grigore Repeșciuc se numără printre inițiatorii Platformei parlamentare „Pentru Moldova”, formată din fracțiunea Partidului „ȘOR” și șase deputați neafiliați. Aceasta își propune ca scop promovarea dialogului constructiv în Parlament şi direcționarea efortului deputaților spre realizarea proiectelor importante pentru cetățeni şi pentru dezvoltarea localităților Moldovei. Platforma este deschisă pentru parlamentarii din toate fracțiunile.


Pub