Chicu: Dacă vrei să „scapi” de voturile celor din diasporă, îi readuci acasă

Premierul Ion Chicu susține că are soluția pentru a convinge moldovenii plecați peste hotare să revină și să rămână în țară. Șeful Guvernului a declarat, într-un interviu pentru Europa Liberă, că Guvernul a adoptat măsuri concrete în acest sens, care se regăsesc în bugetul pentru 2021.

Foto: UNIMEDIA

„Venim cu un program nou, destinat concetățenilor noștri plecați peste hotare, în speranța că vor reveni în țară. Am alocat 200 de milioane în bugetul pentru 2021, pentru subvenționarea impozitelor salariale anume pentru ei. Dacă au revenit în țară și sunt angajați la serviciu, statul plătește pentru ei acele impozite salariale - 42-45% din fondul de salariu. Acest mecanism funcționează acum, dar la anul dedicat pentru aceste categorii de cetățeni, care trebuie să revină în țară. Noi îi așteptăm, văd multe discuții, precum ar fi să dublăm numărul de buletine (n.r. de vot). Oameni buni, noi trebuie să ne concentrăm cum să îi aducem acasă, dacă vreți să „scăpați” de voturile diasporei, aduceți-i acasă. Cel mai bine așa „scapi” de voturile diasporei”, a subliniat Ion Chicu.

Premierul susține că un argument pentru moldovenii din diasporă ar fi și unele progrese, înregistrate la capitolul lupta cu corupția. „Cu problema corupției se confruntă nu doar cei de peste hotare, dar și cei care sunt acasă. Probleme există, au existat, dar acei care vor să vadă văd că sunt progrese la acest capitol și sunt multe de acest gen. Pe de altă parte, eu înțeleg de ce au plecat oamenii din țară. Nu s-au putut regăsi, manifesta aici în țară, dar până la urmă, orice stat care este conștient și orice conducere care ține la propria țară știe foarte bine că valoarea principală sunt oamenii. Tu poți să pierzi bani, teritorii, tot ce vrei, dar dacă îți pierzi oamenii, care e valoarea cea mai mare, atunci e cea mai mare dramă și noi trăim drama aceasta deja de 25 de ani”, a precizat Chicu.

„Orice om e valoare, indiferent dacă e pătură mijlocie sau beau monde și el trebuie readus acasă, cel puțin trebuiesc făcute măsuri de acest gen. Eu am vorbit despre o asemenea măsură: vino acasă, ai salariu de 10 mii de lei, la acestea ar trebui să mai plătești 4 sau 5 mii salarii pe impozit. Statul le achită angajatorului tău, fie încurajându-l pe el să creeze locuri noi de muncă, fie încurajându-l să-ți plătească ție nu 10, ci 15 mii. Aceasta a e filosofia”, a mai adăugat șeful Executivului.


Pub