Veaceslav Platon: Să deschizi ușa cu piciorul în Procuratură e foarte periculos, ai putea să nu mai ieși

Omul de afaceri Veaceslav Platon neagă zvonurile precum că „ar deschide cu piciorul ușa la Procuratura Generală și s-ar comporta ca un stăpân acolo” și susține că ar fi foarte periculos să facă acest lucru. Mai mult, el declară că a fost eliberat și este folosit de procurori pentru a scoate la iveală toate detaliile în dosarul furtul miliardului, deoarece cunoaște bine întreg sistemul bancar din țară, dar și din afară. Declarațiile au fost făcute în cadrul emisiunii Politica, de la tv8.

Foto: UNIMEDIA

„Procuratura mă folosește și eu înțeleg perfect acest lucru. M-au eliberat nu pentru a-mi da aere... Este foarte periculos să deschizi cu piciroul ușa la Procuratură. Să intri se poate, dar să ieși s-ar putea dovedi foarte dificil. Am simțit acest lucru pe propria piele”, a declarat Veaceslav Platon.

Omul de afaceri își argumentează declarațiile prin faptul că ar cunoaște foarte bine și de mult timp întreg sistemul bancar și ar fi de ajutor procurorilor, în procesul de investigare a fraudei bancare.

Acesta mai susține că „astfel de zvonuri sunt lansate de fostul șef al Procuraturii Anticorupție, Viorel Morari”, pentru a compromite Procuratura Generală și pe el ca victimă în dosarul penal inițiat și că ar fi niște „tactici de ale lui Plahotniuc, care sunt cunoscute demult”.

Platon a făcut mai multe dezvăluiri cu privire la furtul miliardului, aspecte care ar fi fost deja scoase la iveală în cadrul anchetei în derulare, care ar fi aproape de etapa finală, precizând, totodată, că în scurt timp vor urma mai multe rețineri ale unor oameni cu nume cunoscute.

Omul de afaceri Veaceslav Platon a fost eliberat, pe 15 iunie 2020, din arest, după 4 ani de detenție. S-a întâmplat la o lună după ce Procurorul General, Alexandr Stoianoglo, a declarat că dosarul în privința lui Veaceslav Platon a fost falsificat în totalitate, iar condamnarea acestuia a fost ilegală.

Ulterior, s-a vehiculat că acesta ar fi în relații apropiate, prietenești chiar, cu Procurorul General, Alexandr Stoianoglo.

La 14 decembrie 2018, Veaceslav Platon a fost condamnat la 25 de ani de închisoare, sentință care include și cei 18 ani de închisoare la care a fost condamnat anterior, dar și în dosarul în care a fost învinuit de tentativă de escrocherie și corupere a mascaților din detașamentul „Pantera”.


Pub