Suntem pe punctul de a asista la un eveniment spațial extrem de rar, nevăzut în 800 de ani

Cei pasionați de astronomie vor avea parte de o sărbătoare, deoarece Jupiter și Saturn se vor apropia una de cealaltă pe cerul de noapte al Pământului mai mult decât au fost în ultimii 800 de ani. Așa că instalează-ți telescopul, speră la o noapte senină și pregătește-te. Suntem pe punctul de a asista la un eveniment spațial extrem de rar, nevăzut în ultimii 800 de ani.

Foto: playtech.ro

Sincronizarea cerească funcționează încă din vară, deoarece Jupiter și Saturn s-au apropiat mai mult pe cerul nopții, iar între 16 și 25 decembrie vor fi la cea mai mică distanță, citează Playtech.

În timp ce planetele nu vor fi fizic aproapiate, desigur, vor arăta ca un singur punct de lumină strălucitoare pentru oricine se uită la cerul nopții. „Alinierile dintre aceste două planete sunt destul de rare, apar o dată la fiecare 20 de ani, dar acest eveniment este excepțional de rar, pentru că vor apărea foarte aproape una de alta”, spune astronomul Patrick Hartigan de la Universitatea Rice. „Acest eveniment s-a mai întâmplat ultima oară în dimineața zilei de 4 martie 1226”.

Site-uri precum Stellarium ar trebui să te ajute să afli unde ar trebui să privești exact acest eveniment spațial, din locul în care te afli

Pentru a obține cea mai bună experiență de vizionare a acestui spectacol spațial rar, va trebui să fii undeva lângă Ecuator – dar dacă cerul este senin, alinierea ar trebui să fie vizibilă de aproape oriunde pe Pământ.

Perechea de planete va apărea pe cerul nopții aproximativ o oră după apusul Soarelui, în fiecare seară în perioada menționată, potrivit astronomilor. Dacă speri să vezi fenomenul, va trebui să-ți îndrepți telescopul spre vest, pe cer.

„În seara în care va fi punctul culminant, pe 21 decembrie, vor arăta ca o planetă dublă, separate de doar o cincime din diametrul lunii pline”, spune Hartigan. Planetele vor fi suficient de luminoase pe cer pentru a fi vizibile în amurg, care ar putea fi cel mai bun moment pentru a încerca să aruncăm o privire.

Deși acest tip de aliniere nu a avut loc încă din Evul Mediu, se va întâmpla din nou destul de curând, în martie 2080. După aceea, Jupiter și Saturn nu se vor apropia la fel de aproape până în 2400.

Când avem de-a face cu astfel de intervale mari de timp, merită întotdeauna să fii la curent cu ceea ce se întâmplă în sistemul solar – nu vrei să ratezi ceva incredibil, un eveniment spațial extrem de rar.


Pub