09:08:56 18.04.2024
Stiri

Premierul Chicu TACE despre „banchetul” lui Dodon din Găgăuzia cu „50 de grame”, însă o ATACĂ GROSOLAN pe fosta ministră a Sănătății: „Am văzut că reapar unele SPECIMENE...”

Actualitate 23.11.2020 10:14 Vizualizări3321 Autor: Ziarul National
Premierul Chicu TACE despre „banchetul” lui Dodon din Găgăuzia cu „50 de grame”, însă o ATACĂ GROSOLAN pe fosta ministră a Sănătății: „Am văzut că reapar unele SPECIMENE...”


Premierul Ion Chicu a lansat un atac grosolan la adresa fostei ministre a Sănătății, Ala Nemerenco, care ar fi „denigrat R. Moldova”, atunci când a atras atenția că autoritățile ar ascunde numărul real al celor infectați cu COVID – 19.

„Situația pandemică rămâne una foarte complicată și ea se agravează nu doar la noi. Am văzut că reapar unele specimene, care au dispărut acum câteva săptămâni... Acum au reapărut. Au venit cu diferite aberații și speculații. Eu recomand acestei doamne să meargă la colegii săi din spitale și să-i întrebe care e situația. Poate le dă o mână de ajutor”, a declarat astăzi Ion Chicu, după ședința comună cu participarea președintelui și a spicherului.

Citește și: Un fost MINISTRU susţine că autorităţile ar ASCUNDE deliberat numărul real al persoanelor infectate cu COVID -19: "Ar fi 10 000 - 12 000 de cazuri noi într-o singură zi"

Potrivit lui Chicu, ex-ministra Nemerenco „a denigrat R. Moldova” atunci când a spus că numărul real al celor infectați zilnic poate ajunge și la 12 000 de cazuri, doar că nu se fac suficiente teste.

Citește și: „Cine vei fi tu după asta?” Chicu RECUNOAȘTE organizarea chefului cu ocazia CĂSĂTORIEI fiului său, însă spune că nu ar fi fost o NUNTĂ pe timp de pandemie: „Nu s-a încălcat nimic...”. Ce spune de implicarea SPPS în organizarea evenimentului privat

Citește și: VIDEO // Detalii despre petrecerea organizată pe timp de PANDEMIE, oferite de către un participant la NUNTA fiului premierului Chicu: Câte persoane au fost în total și cine nu ar fi venit la masa PREMIERULUI. „Ion Chicu s-a enervat și...”

Citește și:
FOTO // Mirii Ștefan Chicu și Ina Pascaru, care și-au organizat nunta pe timp de pandemie, ajutați de premierul R. Moldova, deși oficialul a INTERZIS petrecerile

Citește și:
Premierul Chicu, nuntă pe timp de pandemie, la o vinărie: Este socru mare! „Capacitățile sistemului medical al R. Moldova de a interna noi pacienți cu COVID sunt la limită”

„Ceea ce fac ei acum, denigrând R. Moldova... Nu e vorba de Guvern, ei denigrează R. Moldova. Asta nu le face față. Mergeți în țările europene, poate și în țara vecină să vedeți care e situația. Aici nu trebuie de mers la confruntări, la speculații ieftine. Fiecare poate, mai ales că statul a învățat-o și pe ea medicina... Dacă ea poate să meargă să ajute medicii, atunci să meargă. Noi o să contribuim la aceasta.

De aceea, eu fac încă un apel către societate: să fim atenți, precauți, să avem grijă de sănătatea noastră în primul rând. Purtați, vă rog, măști. Eu am văzut decizia Comisiei din Chișinău. Noi rugăm cetățenii să se conformeze, pentru că sănătatea dvs. este în mâinile dvs. Noi o să continuăm, cu susținerea medicilor... Ați văzut că vom continua cu majorarea de salarii, suntem dotați cu echipamente. Mai avem locuri în spitale, dar asta nu înseamnă că ele nu se vor termina, dacă tendința va fi acea pe care o avem. Astfel, trebuie să ne unim eforturile. Aici nu este domeniul în care politica trebuie să-și arate toată mizeria care o are la nivel de ADN în R. Moldova”, a spus Chicu.

În același timp, Ion Chicu nu a pomenit nimic despre „banchetul” organizat de Igor Dodon în Găgăuzia, unde au participat mult peste 50 de persoane, după ce și dânsul a organizat nunta fiului său în plină pandemie. La fel, Ion Chicu nu s-a revoltat nici atunci când, în susținerea candidatului Dodon, au fost organizate mitinguri cu participarea a peste 20 de mii de participanți.

Amintim că fosta ministră a Sănătăţii, Ala Nemerenco, a declarat că numărul real al persoanelor infectate cu noul coronavirus este mult mai mare decât raportează zilnic autorităţile. Dacă s-a face zilnic 20-30 de mii de teste, atunci cu siguranţă ar fi şi 12 000 de cazuri noi în fiecare zi.


Stiri relevante

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
15.04.2024 09:20 Nicolae Negru Nicolae Negru // Simțul realității și...

12.04.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Recensământul ca o f...

08.04.2024 09:12 Nicolae Negru Nicolae Negru // Ne va apăra sau nu R...

Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Cum veți vota la referendumul care va avea loc în toamna anului 2024 în R. Moldova?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md