09:05:43 19.04.2024
Stiri

DUELUL Alaiba-Platon continuă: „În această problemă mai există interesele statului. Pe ele trebuie să le protejăm. Nu e vorba despre lupta dintre Platon, Plahotniuc, Șor. Ei au făcut afaceri împreună, acum se războiesc...”

Actualitate 23.11.2020 11:19 Vizualizări2848 Autor: Ziarul National
DUELUL Alaiba-Platon continuă: „În această problemă mai există interesele statului. Pe ele trebuie să le protejăm. Nu e vorba despre lupta dintre Platon, Plahotniuc, Șor. Ei au făcut afaceri împreună, acum se războiesc...”


Deputatul Partidului Acțiune și Solidaritate, Dumitru Alaiba, insistă că la compania de asigurări „Moldasig” a avut loc o tentativă de „atac raider”, după ce un acționar minoritar a ajuns să gestioneze, prin intermediul unei decizii de judecată, 65% din acțiunile acesteia, controlate de stat prin intermediul Comisiei Naționale a Pieței Financiare (CNPF), „nu de vreo persoană anume”.

Astfel, Alaiba îi răspunde lui Veaceslav Platon care l-a acuzat pe deputat că ar face „jocul” lui Vlad Plahotniuc și al lui Ilan Șor apărând „Moldasig”-ul.

„Cât lupta continuă, am văzut și vom mai vedea în zilele următoare o tentativă de poziționare a acestei probleme drept o luptă între interesele lui Plahotniuc-Șor și Platon. O așa poziționare e comodă: dacă ești împotriva unuia, ești automat cu altul. Nu e atât de simplu. Situația trebuie articulată mai clar.

În această problemă mai există interesele statului. Pe ele trebuie să le protejăm. Statul are interesul să mențină ordinea. Statul vrea o piață stabilă, previzibilă și transparentă. Și să asigure respectarea legii. Statul vrea ca jucătorii de pe piața asigurărilor și consumatorii să se simtă în siguranță. Statul trebuie să ofere garanții jucătorilor de bună credință”, și-a argumentat Dumitru Alaiba cererea depusă la procuratură în acest caz.

Deputatul explică faptul că statul a impus administrare specială asupra a 65% din acțiuni încă în anul 2016-2017, iar până recent aceste acțiuni erau controlate de stat.

„Avem o decizie de judecată clar ilegală (cred că judecătoarea Olesea Țurcan trebuie sancționată disciplinar). Avem situația absurdă, în care o companie care, în trecut, deținea 4,99% din acțiunile Moldasig, a ajuns prin judecată să controleze de facto 65% din acțiuni prin intermediul unei companii de audit pe care au fost înregistrate provizoriu aceste 65% (suspect de rapid și fără întrebări de la depozitarul central - îmi e prea cunoscut algoritmul). Da, și mai avem pe domnul Platon care a sărit ca ars cu atacuri foarte josnice la persoană, deși nu a fost nicicum vizat și implicarea lui nu a fost nicicum insinuată de mine. Da, istoria Moldasig e lungă și plină de umbre. Dar la momentul actual asta e situația și statul trebuie să asigure o protecție adecvată a pieței de asigurări.

Pentru mine precis nu e vorba despre lupta dintre Platon, Plahotniuc, Șor și cine mai e pe acolo. Ei au făcut afaceri împreună, acum se războiesc, dar cine știe, poate se împacă și vor mai face afaceri peste alți 5-10 ani. Pe noi trebuie să ne intereseze statul și cum protejăm supremația legii, cum disciplinăm un judecător care emite încheieri clar ilegale, cum pedepsim acțiunile ilegale sau insuficiente ale funcționarilor din diferite instituții de reglementare. Pentru că prețul fiecărei dintre aceste ineficiențe îl plătesc cetățenii”, a conchis deputatul Alaiba.

Amintim că Dumitru Alaiba a dat încă săptămâna trecută alarma despre faptul că la „Moldasig” s-ar întâmpla lucruri dubioase și a sesizat procurorii în acest caz. În locul procurorilor a reacționat rapid Veaceslav Platon, care a ieșit recent din închisoare și l-a acuzat că deputat că ar apăra interesele lui Plahotniuc și Șor.


Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
15.04.2024 09:20 Nicolae Negru Nicolae Negru // Simțul realității și...

12.04.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Recensământul ca o f...

08.04.2024 09:12 Nicolae Negru Nicolae Negru // Ne va apăra sau nu R...

Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Cum veți vota la referendumul care va avea loc în toamna anului 2024 în R. Moldova?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md