România a depășit pragul de 10.000 de morți de coronavirus. Rata de pozitivare este de 28% după efectuarea a 20.790 de teste

În ultimele 24 de ore au fost 5.837 de cazuri noi de Covid-19, din 20.790 de teste - rata de pozitivare este de 28%. Alte 131 de persoane au murit după ce s-au infectat cu coronavirus, astfel că bilanțul total depășește 10.000 de decese. La ATI sunt internați 1.174 de pacienți Covid, scrie Digi24.

Foto: wallpapersafari.com

Până astăzi, 22 noiembrie, pe teritoriul României, au fost confirmate 418.645 cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (Covid – 19). 295.148 de pacienți au fost declarați vindecați.

În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 5.837 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (Covid – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.

Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 881 de persoane au fost reconfirmate pozitiv.

Până astăzi, 10.047 persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu Covid-19 este de 13.492. Dintre acestea, 1.174 sunt internate la ATI.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 3.898.743 teste. Dintre acestea, 20.790 au fost efectuate în ultimele 24 de ore, 13.258 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 7.532 la cerere.


Pub