Veste tristă în lumea teatrului. A decedat actorul Vlad Ciobanu

47cd8659-efa8-4e53-aaa9-25bfef443e6c-1920×1020-c-default
Foto: Facebook

Actorul Vlad Ciobanu, renumit pentru rolul lui Mihai Eminescu în filmul „Luceafărul”, în regia lui Emil Loteanu, s-a stins din viață la vârsta de 53 de ani într-un spital din Iași unde se trata de leucemie.

Vlad Ciobanu a fost internat în stare gravă în luna iulie, curent, într-un spital din Iași, după ce i s-a stabilit diagnoza de leucemie acută, iar acum două săptămâni, fratele actorului a anunțat că a fost internat la Spitalul de Recuperare din Iași, starea lui fiind foarte gravă.

Vitalie Ciobanu, fratele său, preciza atunci pe Facebook că infecția a venit pe un fond de slăbiciune și vulnerabilitate maximă a organismului după chimioterapie.

Actorul Vlad Ciobanu a fost director general al Centrului Național de Educație prin Artă. A devenit cunoscut publicului după prestația sa în filmul „Luceafărul” regizat de Emil Loteanu și turnat în 1987. Rolurile în care a mai excelat în scenă au fost Hamlet, Macbeth și Don Juan. De asemenea, Vlad Ciobanu a montat spectacole, a îndrumat în calitate de pedagog viitorii actori și regizori la Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente