(foto) „LIVE din Casa Mare”. Ne-am dat întâlnire la Sireți și am discutat despre măsurile de eficiență energetică întreprinse de UE

521A8736

Recent, reprezentanții instituțiilor publice locale și ai mediului de afaceri și-au dat întâlnire în cadrul unei noi ediții „LIVE din Casa Mare”, care s-a desfășurat în satul Sireți din raionul Strășeni, parte componentă a Grupului de Acțiune Locală „Bazinul Lacului Ghidighici”, împărtășind măsurile de eficiență energetică întreprinse cu ajutorul UE, deoarece Uniunea Europeană este cea care oferă sprijin localităților din Republica Moldova în procesul de eficientizare a consumului de energie și de producere a energiei din surse alternative.

Managerul de proiecte în domeniul energiei, schimbări climatice și dezvoltare regională în cadrul Delegației Uniunii Europene, Christian Ballaro, a fost prezent la eveniment și a discutat despre faptul că Uniunea Europeană continuă să susțină potențialul localităților din Republica Moldova, astfel încât oamenii sa fie promotori ai schimbării în zonele în care locuiesc, asigurând în acest mod un viitor prosper și sustenabil.

„Uniunea Europeană a lansat deja mai multe inițiative în Republica Moldova pentru a sprijini dezvoltarea ecologică și reducerea emisiilor de carbon la diferite niveluri, de la proiecte demonstrative, care să ajute municipalitățile în implementarea planurilor de acțiune ce vizează sustenabilitatea, eficiența energetică în contextul schimbărilor climatice, până la dezvoltarea infrastructurii. Un exemplu concret în acest sens este programul de investiții în valoare de 40 de milioane de euro pentru alimentarea cu apă și canalizare și eficiență energetică, implementat de GIZ Moldova, sau programul inovator UE4Moldova: Regiuni cheie, în valoare de 23 de milioane de euro, implementat de PNUD și UNICEF, care stimulează dezvoltarea economică ecologică și durabilă.”

De asemenea, trebuie să menționăm faptul că în contextul atenuării schimbărilor climatice, la inițiativa Uniunii Europene, a fost lansată și „Convenția Primarilor privind Clima și Energia”, care are drept scop reunirea administrațiilor locale care se angajează în mod voluntar să atingă și chiar să depășească obiectivele UE în materie de climă și energie.

Astfel, semnatarii, inclusiv 40 primării active din Republica Moldova, s-au angajat să reducă emisiile de bioxid de carbon cu cel puțin 30 % până în 2030 și să adopte o abordare integrată în ceea ce privește atenuarea efectelor schimbărilor climatice și adaptarea la acestea.

Prezentă la eveniment a fost și Irina Plis, directoarea Alianței pentru Eficiență Energetică și Regenerabilă (AEER), care a confirmat buna colaborare cu APL-urile semnatare a Convenției Primarilor pentru Climă și Energie în Republica Moldova și a subliniat la acest subiect că tot mai multe grădinițe și școli din Republica Moldova se bucură de condiții mai bune de studii.

De-a lungul anilor, Uniunea Europeană a contribuit la dezvoltarea proiectelor legate de eficiența energetică și de reducerea emisiilor de carbon în Republica Moldova. Iată de ce, pentru a menține mediul curat, la ferma familiei Martînici din Iezărenii Vechi au fost montate panouri solare și o instalație eoliană.

Astfel, antreprenoarea Ana Martînici a relatat despre faptul că iluminarea teritoriului era mai mult decât o necesitate pentru afacerea lor, toate acestea din motiv că se află destul de departe localitate și de rețele electrice.

„Unica soluție era montarea panourilor solare și a instalației eoliene. Combinarea lor ne permite să compensăm energia acumulată prin vânt, în lipsa soarelui și invers, iar acum ne este mult mai ușor să ne desfășurăm activitatea, deoarece avem iluminare pe tot teritoriul fermei”, povestește antreprenoarea.

De menționat este faptul că familia Martînici a câștigat un grant prin intermediul Programului „Femei în afaceri” din cadrul ODIMM în valoare de 110 000 de lei. 

Totodată, potrivit primarului Leonid Boaghi, localitatea Sireți, parte componentă GAL „Bazinul Lacului Ghidighici”, a aderat în acest an la Convenția Primarilor pentru Climă și Energie, iar acum derulează un proiect important pentru îmbunătățirea condițiilor de trai din zonă.

„Un proiect important pentru localitatea noastră în proces de implementare este reconstrucția și modernizarea sistemului de iluminat stradal și construcția unei stații fotovoltaice solare cu capacitatea de 20 de kilowați. Este un proiect pe care îl dezvoltăm din anul 2019. La moment, proiectul beneficiază de finanțare din bugetul de stat și din cel local și vom încerca să atragem investiții din partea Uniunii Europene”, menționează primarul.

O altă poveste de afacere care a putut crește grație proiectelor UE se află în satul Flămânzeni din raionul Sângerei, acolo unde clădirea gimnaziului „Iurie Bodiu” își sporește eficiența energetică, iar cei peste 270 de elevi și 35 de profesori de acum încolo vor putea beneficia de condiții și de un mediu de studii confortabil.

Proiectul finanțat de UE este de aproximativ 17 milioane de lei, iar în prezent se efectuează lucrări la reconstrucția acoperișului, după care vor fi termoizolați pereții, schimbate sistemul de ventilare și rețelele de alimentare cu apă, dar va fi construit și un sistem de canalizare și de evacuare a apei, care deocamdată nu este în localitate.

„În urma implementării proiectelor, noi, cei din instituția publică a gimnaziului «Iurie Bodiu», vom avea sloganul: «A face mai mult, cu mai puțină energie!», deoarece consumul anual de energie electrică se va reduce”, punctează directoarea gimnaziului, Lilia Cumpătă.

Totodată, în contextul implementării Abordării LEADER în Republica Moldova, Grupurile de Acțiune Locală oferă sprijin membrilor GAL pentru dezvoltarea rurală și încurajează inițierea proiectelor de eficiență energetică pe teritoriul său.

„Ne mândrim cu astfel de beneficiari, cum ar fi FishingPark din Clișova, care vin cu idei inovative. Mergând într-o vizită de monitorizare la acest proiect, ne-am bucurat enorm când am văzut lumina care vine de la panourile solare și care le va asigura accesul vizitatorilor lacului la cele mai simple utilități cum ar fi încărcarea telefonului, iluminare în zona lacului, având în vedere că acesta se află la distanță mare de localitate și linia electrică nu ajunge”, a relatat Ina Negruță, managera GAL-ului „Baștina Gospodarului”.

Evenimentul „LIVE din Casa Mare” este organizat în cadrul campaniei „UE pentru Moldova rurală”, iar următoarea ediție va avea loc în regiunea de sud a țării, în cadrul GAL-ului „Lunca Prutului de Jos”.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente