Guvernul – ba, Primăria – da. Municipalitatea va amenaja un Pom de Crăciun în centrul capitalei
În centrul Chișinăului va fi împodobit Pomul de Crăciun. Anunțul a fost făcut de către primarul capitalei, Ion Ceban, chiar dacă recent premierul Ion Chicu a spus că evenimentele cu ocazia sărbătorilor de iarnă și pomul tradițional au fost anulate.
„Târguri și iarmaroace de Crăciun nu vom organiza din cauza crizei pandemice, dar eu cred că atmosfera sărbătorilor de iarnă trebuie să persiste în capitala Moldovei”, a scris Ceban pe pagina sa de Facebook.
Pomul de Crăciun va fi amenajat, tradițional, în parcul Catedralei, în fața Arcului de Triumf, iar în scuar vor fi amplasate decorațiuni.
Edilul a adăugat că anul acesta vor lipsi zonele de comerț, iar decorurile vor fi minime, astfel încât să fie evitată îmbulzeala vizitatorilor.