Principală  —  IMPORTANTE   —   „O parte din PDM a…

„O parte din PDM a făcut campanie pentru Maia Sandu, iar o altă parte – pentru Igor Dodon”. Declarațiile lui Dumitru Diacov în legătură cu victoria Maiei Sandu în alegerile prezidențiale

Liderul de onoare al Partidului Democrat, Dumitru Diacov, a menționat joi, 19 noiembrie, că nu a felicitat-o personal pe Maia Sandu în legătură cu victoria obținută în alegerile prezidențiale, însă susține că alegerea Maiei Sandu în funcția de președinte al R. Moldova „o să aducă un suflu nou țării, iar asta nu strică”. Declarațiile au fost făcute de către Dumitru Diacov, în cadrul emisiunii „Puterea a patra” de la postul N4.

Personal nu, dar noi am felicitat-o din numele partidului, președintele partidului a trimis felicitări, asta a fost din numele fiecărui dintre noi. Noi recunoaștem votul și opțiunea poporului, cine n-ar fi fost ales. Este o decizie a populației R. Moldova. Eu cred că Maia Sandu o să aducă un suflu, un suflu nou, asta nu strică, nu încurcă. Ceea ce ne dorim noi este ca doamna Sandu să folosească experiența pe care avut-o în calitate de prim-ministru ca motiv de a schimba lucrurile spre bine în Republica Moldova și această experiență cred că este sau a fost nu foarte pozitivă, dar oamenii care caută soluții, ei învață și pe propriile greșeli, pe propria experiență și cred că va fi de bun augur”, a declarat Diacov.

În context, Diacov susține că în cadrul alegerilor prezidențiale, o parte din PDM a făcut campanie pentru candidata PAS, Maia Sandu, iar o altă parte a făcut campanie electorală pentru candidatul independent, susținut de PSRM, Igor Dodon.

Partidul Democrat a fost neutru. Doamna Sandu nu poate să fie supărată pe mine, pentru că am votat-o de trei-patru ori în diferite ipostaze. Bună parte din partid a lucrat pentru doamna Maia Sandu, o parte a lucrat pentru domnul Dodon. Nu este niciun secret, iar acest lucru este știut. Primari din anumite zone au avut interesul ca să păstreze o anumită atmosferă în diferite raioane și dacă noi nu am avut candidatul propriu, dacă noi am luat decizia ca să fim neutri, păi în orice caz conducerea partidului a trebuit să păstrezi această neutralitate. Partidul Democrat găzduiește oameni cu diferite experiențe diferite viziuni”, a mai declarat Diacov.

Igor Dodon a pierdut alegerile prezidențiale în fața candidatei PAS, Maia Sandu. Rezultatele preliminare finale arată că Maia Sandu a acumulat 57,75% (943.486) dintre voturi, iar Igor Dodon – 42,25% (690 139).

Sâmbătă, 7 noiembrie, PDM a luat decizia să își retragă reprezentanții săi din Executiv pentru a oferi președintelui ales posibilitatea de a construi o colaborare eficientă cu Legislativul și Executivul, în conformitate cu prevederile constituționale și respectând votul exprimat de cetățeni.

Luni dimineață, la 9 noiembrie, miniștrii desemnați de Partidul Democrat din Moldova (PDM) în Guvernul Chicu, patru la număr, au fost revocați din funcții.