Ştiri

Sursa imaginii: imagine simbol

Postat de: Ecaterina Arvintii

Ştiri / Economic

19 Noi. 2020 / 19:19

Un nou târg agricol, organizat în centrul capitalei

Zeci de apicultori, dar şi producători de prune, struguri, mere şi cătină şi-au expus producţia la un nou târg agricol, care a fost inaugurat astăzi în Parcul Catedralei Mitropolitane din capitală. Târgul găzduieşte şi lucrări manuale ale unor meşteri populari veniţi din mai multe zone ale ţării, relatează Mesager.

„Producătorii pot sa-şi vândă marfa lor care şi-au muncit-o de un an de zile. Anul acesta a fost foarte greu, practic ei nici nu scot ceea ce au investit. De aceea, ei acum au venit să-şi vândă măcar cât de cât, să acopere cheltuielile care au fost în acest an şi, totodată, să ajutăm oamenii să fie sănătoşi, folosind produsele apicole”, spune Constantin Cojocari, organizatorul târgului.

Tatiana Blănari din Străşeni spune că în cei aproape 20 de ani, de când familia sa deţine o afacere cu albini, nu a mai înregistrat asemenea pierderi - a recoltat cu aproape 70 la sută mai puţină miere decât în anii precedenţi.

„E foarte bine că organizează cineva târgurile astea, că nu e posibilitate tot timpul să livrăm pe la alte pieţe”, spune Tatiana Blănari.

Cumpărătorii susţin că în această perioadă de pandemie tot mai mult dau prioritate produselor apicole.

„Târg pozitiv, sănătos, plin de vitamine, sunt de toate. Populaţia are nevoie de vitamine”. „Anume mierea este foarte bună pentru răceală, pentru multe alte boli. Preţurile sunt normale, pentru că pe medicamente mai mult dai”, spun cumpărătorii.

În afară de apicultori, la târg participă şi producători agricoli.

„Respectăm tradiţia neamului, tradiţia bunicilor noastre. Avem vânată şi ardei umpluţi cu varză, avem un sos din ardei gras, cu puţină roşie, avem conopida marinată şi morcov coreean de noi făcut”, spune Veronica Gratii, antreprenoare din Străşeni.

Târgul din Scuarul Catedralei Mitropolitane din capitală se va încheia duminică, 22 noiembrie.

Comentarii