(video) Ședința Guvernului. Chicu: Avem o perioadă foarte încărcată pe agendă. Vă rog toți colegii să se concentreze

(update) Spre sfârșit de ședință, Chicu a menționat că este o perioadă foarte încărcată pe agenda guvernamentală.

„Avem o perioadă foarte încărcată pe agenda guvernamentală și de interacțiune cu Parlament. Săptămâna aceasta va fi sedința plenară, colegii deja lucrează prin comisii pentru a promova acele proiecte, inclusiv care țin de un nou program cu FMI. În următoarele săptămâni trebuie să aprobăm politica bugetar fiscală în Guvern și să o promovăm în Parlament, ca și cele trei proiecte ale bugetelor anuale. Noi vom examina și sper aproba proiectul politicii bugetar fiscale și bugetelor anuale. Pe 2 decembrie, marți, vom avea ședința Guvernului unde vom examina aceste proiecte, este de muncă până atunci. Vă rog toți colegii să se concentrze, suport maxim Ministerului Finanțelor și Muncii și Protecției Sociale care lucrează și generalizează aceste documente bugetare astfel încât să le putem remite în primele zile ale lunii decemebrie, până la sfârșitul anului să reușim să aprobăm aceste legi, astfel ca in 2021 Moldova să intre cu actele în ordine”, a declarat Chicu.

Foto: UNIMEDIA

(update) A fost aprobat și proiectul de lege pentru ratificarea Amendamentului nr. 2, semnat la 13 noiembrie 2020, la Acordul de finanțare dintre Republica Moldova şi Asociația Internațională pentru Dezvoltare și a Amendamentului nr. 2, semnat la 13 noiembrie 2020, la Acordul de împrumut dintre Republica Moldova şi Banca Internațională pentru Reconstrucție și Dezvoltare în vederea realizării Proiectului de modernizare a administrării fiscale (TAMP), semnate la 28 iunie 2016

(update) Miniștrii au aprobat Programul de dezvoltare a horticulturii pentru anii 2021-2025 și a Planului de acțiuni privind implementarea acestuia.

Ministerele și autoritățile administrației publice centrale, conform competențelor, vor întreprinde măsurile necesare pentru realizarea în termenele stabilite a acțiunilor planificate în Programul de dezvoltare a horticulturii pentru anii 2021-2025.

Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului va asigura monitorizarea și coordonarea procesului de implementare a Programului de dezvoltare a horticulturii pentru anii 2021-2025 şi va prezenta Guvernului anual, până la data de 31 martie, raportul cu privire la realizarea Programului sus-numit

(update) A fost aprobat avizul la proiectul de lege pentru modificarea Legii nr. 221/2007 privind activitatea sanitar-veterinară.

(update) Miniștrii au aprobat Avizul asupra proiectului de lege pentru modificarea art. 12 din Legea nr. 156/1998 privind sistemul public de pensii.

A fost aprobat și avizul asupra proiectului de lege pentru completarea Legii nr.1593/2002 cu privire la mărimea, modul și termenele de achitare a primelor de asigurare obligatorie de asistență medicală.

(update) A fost aprobat Regulamentul privind acordarea de plăți directe per cap de animal.

(update) A fost aprobat Regulamentul privind modul de ţinere a Sistemului informaţional „Registrul solurilor Republicii Moldova”

(update) Miniștrii au aprobat semnărea Acordului de grant, întocmit prin schimb de note, dintre Guvernul Republicii Moldova și Guvernul Japoniei privind furnizarea de echipament medical în cadrul Programului de dezvoltare economică și socială.

(update) Proiectul privind iniţierea negocierilor asupra proiectului Protocolului de modificare a Convenţiei dintre Guvernul Republicii Moldova şi Guvernul Republicii Malta pentru evitarea dublei impuneri şi prevenirea evaziunii fiscale cu privire la impozitele pe venit, semnată la 10 aprilie 2014.

(update) Miniștrii au aprobat Programul național în domeniile cercetării și inovării pentru anii 2020-2023 și a Planului de acțiuni privind implementarea acestuia.

(update) Proiectul cu privire la aprobarea proiectului de lege pentru ratificarea Amendamentului nr. 3 la Contractul de finanțare dintre Republica Moldova și Banca Europeană de Investiții pentru realizarea Proiectului de reabilitare a drumurilor din Republica Moldova, semnat la 23 noiembrie 2010, aprobat. Proiectul va fi examinat în Parlament.

(update) Proiectul cu privire la modificarea unor hotărâri ale Guvernului, aprobat.

Se desemnează Consiliul Concurenței în calitate de posesor și deținător al Sistemului informațional automatizat „Registrul ajutoarelor de stat”, care va asigura implementarea, funcționarea şi dezvoltarea acestuia.

Se desemnează Instituția Publică „Serviciul Tehnologia Informației și Securitate Cibernetică” în calitate de administrator tehnic al Sistemului informațional automatizat „Registrul ajutoarelor de stat”, care va asigura administrarea tehnică și menținerea acestuia în bază de contract.”

(update) Proiectul cu privire la modificarea Hotărârii Guvernului nr. 1406/2008 pentru aprobarea Normei sanitar-veterinare privind clasificarea și sistemul de etichetare a cărnii de bovine, precum și a produselor din carne de bovine, aprobat.

(update) Miniștrii au aprobat proiectul cu privire la modificarea Hotărârii Guvernului nr. 460/2017 pentru punerea în aplicare a prevederilor Legii nr. 288/2016 privind funcționarul public cu statut special din cadrul Ministerului Afacerilor Interne.

(update) Proiectul cu privire la evaluarea și reevaluarea bunurilor imobile în scopul impozitării, aprobat de Guvern.

(update) Proiectul cu privire la modificarea Hotărârii Guvernului nr. 78/1994 cu privire la modul de calculare a vechimii în muncă, stabilire şi plată a pensiilor şi indemnizaţiilor militarilor, persoanelor din corpul de comandă şi din trupele organelor afacerilor interne, colaboratorilor Centrului Naţional Anticorupţie şi funcţionarilor publici cu statut special din cadrul sistemului administraţiei penitenciare, aprobat de miniștri.

(update) Guvernul a aprobat rechemarea de la 9 noiembrie a Olgăi Cebotari, din funcția de șef adjuct, șef de secție din cadrul departamentului de cooperare economică al Comitetului executiv al comunității statelor independente, cota care aparține RM, în legătura cu trecerea la alt loc de muncă.

Miniștrii s-au întrunit în ședință. Pe ordinea de zi sunt 17 subiecte printre care și cel cu privire la evaluarea și reevaluarea bunurilor imobile în scopul impozitării.


Pub