Doina Nistor: „Industriile creative – un sector în plină dezvoltare și la FUA-UTM”

foto utm

Facultatea Urbanism și Arhitectură, care de curând și-a marcat cea de-a 48-a aniversare, a primit vizita unui reprezentant de seamă al domeniului industriilor creative – Doina NISTOR, directoarea Proiectului de Competitivitate din Moldova, pe care suntem onorați să o avem și în componența forului suprem al Universității Tehnice a Moldovei – Consiliul de Dezvoltare Strategică Instituțională.

Vizita s-a înscris perfect și în contextul Zilei Internaționale a Studenților, care i-a motivat pe discipolii și profesorii FUA să inaugureze o expoziție-experiment, în cadrul căreia studenții din anul III, gr. ARH-181, ARH-182, ARH-185, îndrumați de profesorii Sorina-Nicoleta GRATI și Elena ARICOVA, și-au exprimat viziunea asupra spațiului universitar. Autorii proiectelor pledează pentru spații originale, cu un design inspirat din creațiile celor mai faimoși arhitecți ai secolelor XX și XXI, ale căror idei, lucrări, viziuni și pledoarii să-i motiveze și pe ambițioșii lor succesori din cadrul FUA.

Însoțită de către rectorul UTM, prof. univ., dr. hab. Viorel BOSTAN, prorectorul Dinu ȚURCANU, decanul FUA, conf. univ., dr. Sergiu BEJAN, șefa Departamentului Arhitectură, conf. univ., dr. Aurelia CARPOV, numeroși profesori și studenți, dna Doina NISTOR a fost invitată să viziteze și expoziția reprezentativă a lucrărilor de curs ale studenților realizate în cadrul programului „Design interior”, sub egida lectorilor universitari Lilia PLATON și Vladimir EPUREAN. Etalată în holul de la etajului 3 al blocului nr. 9 arondat FUA, expoziția scoate în evidență o seamă de idei și soluții privind restructurarea, reamenajarea estetică a spațiilor de studii și laboratoarelor și dotarea acestora cu soft-uri educaționale.

Impresionată de entuziasmul tinerilor arhitecți și designeri, dar și de susținerea plenară din partea profesorilor, dna Doina NISTOR a subliniat importanța industriilor creative – sector de nișă cu potențial de dezvoltare în Republica Moldova, care include printre priorități și domenii studiate de-a lungul deceniilor în cadrul FUA-UTM – designul, arhitectura, dezvoltarea urbană etc. D-sa i-a îndemnat pe studenți să mențină mereu viu acest fior inspirațional și spirit creativ, menționând că în sectorul dat se atestă o creștere continuă, iar Proiectul de Competitivitate din Moldova își propune să susțină acest proces prin valorificarea spațiilor inovative, asumându-și un rol important și în dezvoltarea infrastructurii UTM.


Acest material a fost scris și redactat de echipa UTM. Informațiile prezentate în acest material nu reflectă nici într-un mod opiniile echipei #diez.

Taguri: #PromoUTM
Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente