image
Sursa foto: anp.gov.md

Pușcăria modernă de la Bubuieci, de șapte ani doar pe hârtie; RM riscă să rateze împrumutul pentru construcția acesteia

Condițiile de detenție din Republica Moldova sunt prilej de reclamare la Curtea Europeană pentru Drepturile Omului și, în consecință, instanța pedepsește pe potrivă. De-a lungul anilor, Guvernul de la Chișinău a pierdut sute de mii de euro pentru despăgubirile acordate deținuților aflați după gratii fără ca autoritățile să facă vreo încercare de a le îmbunătăți condițiile din pușcării. Doar în baza reclamațiilor privind starea de lucruri în penitenciarului nr. 13, Republica Moldova a pierdut 400 de mii de euro, precizează experții.

Construcția unei noi pușcării moderne, la Bubueci, stă pe hârtie de mai bine de 7 ani, iar sursele Jurnal TV din Ministerul Justiţiei afirmă că proiectul se tergiversează din cauza managementului defectuos al Unității de Implementare a Proiectului de construcție a penitenciarului.

Acum 7 ani, autoritățile au decis să construiască un nou penitenciar, pentru a mai scădea numărul plângerilor depuse la CEDO. Parlamentul a ratificat încă în decembrie 2013 Acordul cadru prin care Republica Moldova împrumută 39 de milioane de euro de la Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei pentru a construi o nouă închisoare. Proiectul urma să fie implementat până în anul 2018. Suntem în 2020, iar proiectul tot la faza inițială se află. Din 2013 şi până în 2020 acestea au reușit să creeze doar Unitatea de Implementare a Proiectului de construcţie a penitenciarului din Chişinău. Mai bine de doi ani sunt organizate licitații.

Împrumutul de 39 de milioane de euro pentru construcţia acestui nou complex penitenciar urma să fie întors din banii cetăţenilor. Închisoarea trebuie să fie construită la 9 kilometri de Chişinău, în apropiere de Bubuieci. Pe hârtie, noua puşcărie ar avea o capacitate de aproape 1600 de persoane şi ar urma să substituie Penitenciarul 13. În februarie 2014, ministrul Justiției Oleg Efrim declara într-o emisiune TV că toate actele cu privire la construcția noul penitenciar sunt deja semnate. Atunci, Efrim a precizat că în Republica Moldova nicio companie nu este capabilă să construiască un astfel de penitenciar, conform standardelor europene.

Succesorii lui Oleg Efrim, Vladimir Grosu și Vladimir Cebotari, nu au făcut prea multe în acest sens. Abia în noiembrie 2018, Victoria Iftodi bifează o întâlnire cu reprezentanții Băncii de Dezvoltare a Consiliului Europei, unde au discutat despre soarta proiectului. Întâlnirea a fost mediatizată pe larg. La aceeași întrevedere a fost prezent și managerul de proiect, Igor Eșanu.

La aceea întrevedere, ministerul Justiției anunțase un nou termen, mai exact că la începutul anului 2019 urma să fie organizate licitațiile internaționale pentru selectarea companiilor de construcție a penitenciarului nou. Începutul construcției era planificat pentru mijlocul anului 2019, iar darea în exploatare urma să aibă loc pană la sfârșitul anului 2022. Igor Eșanu susține că după mai multe extinderi ale perioadei de depunere a ofertelor, în total, trei companii și-au manifestat interesul de a participa la licitație. După ce cele 3 oferte au fost lansate în septembrie, acestea urmează a fi evaluate pană la sfârșitul lunii. Și anume firma Rizzani de Eccher din Italia, AS Group Investment LLC, din Azerbaijan, și compania mixtă Media Security Consortium, din Republica Moldova, cu JV PKE din Austria și UCGEN Proje, din Turcia. Cea mai mică sumă a fost propusă de o companie mixtă moldo-austriacă, urmată de o companie din Azerbaijan și a treia ofertă a venit din partea companiei italiene.

• Rizzani de Eccher S.p.a - 53 710 313,13 euro

• AS Group Investment LLC - 49 777 177,11 euro

• Media Security JV, PKE. UCGEN Proje - 47 888 260,43 euro

Am încercat să discutăm cu reprezentanții companiilor dornice să construiască noua pușcărie. Unii au refuzat, făcând referire la un acord de confidențialitate semnat cu Unitatea de Implementare a proiectului de construcție. Reprezentantul companiei azere ne-a comunicat că s-a retras personal din acest proiect. Cei din compania italiană nu au fost de negăsit. Am reușit să discutăm doar cu reprezentantul companiei mixte.

„Noi am semnat cu Unitatea de implementare un acord de confidențialitate. Documentele au fost date 2 ani în urmă. Au fost mai multe procedee, de predare a ofertei, ultima ofertă a fost dată pe 3 martie 2020 și pană pe data de 15 iulie oferta a fost valabilă. Inclusiv și garanția bancară, ofertând cel mai bun preț dintre concurenți”, a declarat reprezentantul companiei, Victor Găină.

De atunci s-au organizat două concursuri, însă compania care va construi penitenciarul așa și nu a fost selectată. În opinia lui Igor Eșanu, companiile sus menționate nu și-au radiat carențele menționate de comisie.

Pe de altă parte, Victor Găină susține că cea mai mare sumă pentru construcția noului penitenciar a fost propusă de compania din Italia, urmată de cea din Azeirbajan. Găină spune că partenerii săi au oferit cel mai mic preț raport-calitate.

Dacă licitația nu se va încadra în termenele prevăzute în Acord, Chișinăul riscă să rateze banii pentru construcţia închisorii. Această idee însă este respinsă de managerul proiectului.

Am expediat un e-mail reprezentanților Băncii de Dezvoltarea a Consiliului Europei și așteptăm răspuns.

Soarta noului penitenciar din Chișinău rămâne incertă. În luna septembrie, Guvernul a anunțat că a tăiat și în acest an cheltuielile prevăzute pentru lucrări. Este vorba de peste 24 de milioane de lei, despre care ministrul Justiției Fadei Nagacevschi a precizat că vor fi reorientate în lupta cu pandemia.

Între timp, în Penitenciarul nr. 13 ajung peste 12 mii de persoane, anual, fiind izolatorul de urmărire penală cu cea mai mare fluctuaţie. Autorităţile nu au decis, deocamdată, ce se va întâmpla cu edificiul după sistarea activităţii, dar angajaţii din sistemul penitenciar spun că ar fi bine ca această puşcărie să fie transformată în muzeu.

Noutăţile partenerilor

comentarii: