(video) Maia Sandu pentru Euronews: „Rezultatul acestor alegeri a demonstrat că oamenii vor să se unească în jurul obiectivelor comune de a construi un stat funcțional”

Preşedinta aleasă, Maia Sandu, a declarat, într-un interviu acordat luni pentru Euronews, că „rezultatul acestor alegeri a demonstrat că oamenii vor să se unească în jurul obiectivelor comune de a construi un stat funcțional și de a avea un trai mai bun la ei acasă”.

Foto: UNIMEDIA

„Mulți moldoveni își doresc o țară în care să vrea să rămână, pentru că astăzi avem o treime din populație care a părăsit țara pentru că nu aveau oportunități acasă. Va fi greu. Nu toată lumea din Parlament, din actualul Parlament, împărtășește agenda mea, care este susținută de oameni.

Nu toți vor să avem instituții puternice care să lupte împotriva corupției, care să-i pedepsească pe cei care au furat de la oamenii noștri, dar vom găsi o cale. Avem sprijinul oamenilor și vom găsi o modalitate de a pune în aplicare aceste reforme ambițioase. Asta își doresc oamenii din Moldova. Vor alegeri parlamentare anticipate, deoarece actualul Parlament a arătat că nu lucrează pentru oameni. Unii dintre deputații din Parlament sunt implicați în cazuri de corupție, contrabandă și oamenii își doresc șansa de a alege un nou Parlament care să-i reprezinte.

În timpul acestei campanii am ales să ne axăm pe unitatea dintre oameni și să nu folosim diviziunea. Populația Moldovei a fost divizată de-a lungul multor ani, jumătate dintre oameni privind spre Vest, iar cealaltă jumătate spre Est. Am ales obiectivele care pot uni oamenii și această cale s-a dovedit a fi cea corectă. Rezultatul acestor alegeri a demonstrat că oamenii vor să se unească în jurul obiectivelor comune: construirea unui nivel de trai bun acasă. construirea unui stat funcțional. Nu va fi ușor, dar acesta este primul pas important”, a declarat Maia Sandu.

Amintim că candidata Partidului Acţiune şi Solidaritate (PAS), Maia Sandu, l-a învins pe contracandidatul său, socialistul Igor Dodon, la o diferenţă de aproape 20 de puncte procentuale în municipiul Chişinău, potrivit datelor comunicate de Comisia Electorală Centrală.

Potrivit CEC, în turul al doilea al alegerilor prezidenţiale s-au prezentat la urne 1.650.131 alegători, iar dintre aceştia 1.633.625 au avut voturile valabil exprimate.

Maia Sandu a întrunit 943.486 (57,75%) din totalul celor 1.633.625 voturi valabile exprimate, în timp ce contracandidatul său, Igor Dodon, a înregistrat 690.139 voturi (42,25%).

Datele comunicate de CEC sunt preliminarii, ele urmând a fi validate după transmiterea către autoritatea electorală a buletinelor de vot şi a proceselor-verbale în original.


Pub