Ministrul comunicaţiilor Peter Shanel Agovaka a confirmat decizia pentru ziarul Solomon Times, spunând că probleme controversate au fost ridicate prin intermediul platformei.
El a precizat că există îngrijorări cu privire la lipsa legislaţiei care să „guverneze utilizarea internetului".
„Limbaj abuziv împotriva miniştrilor, a prim-ministrului, atac la reputaţie, defăimare, toate acestea sunt probleme ce îngrijorează", a declarat Agovaka pentru Solomon Times Online (STO).
„Utilizarea internetului în Insulele Solomon trebuie acum să fie reglementată cum se cuvine pentru a ne proteja tinerii de conţinutul dăunător", a adăugat el.
Agovaka a asigurat că organizaţiile media vor putea în continuare să funcţioneze ca de obicei, cu excepţia pierderii accesului la platforma de social media.
Majoritatea mass-media în acest stat insular din Pacific foloseşte Facebook şi prim-ministrul utilizează platforma pentru a transmite live discursuri la nivel naţional, potrivit STO.
Agovaka a spus că guvernul are încă nevoie „să afle cum poate să facă acest lucru” şi nu a specificat cât timp va fi valabilă interdicţia.
„Operatorii trebuie să creeze un firewall pentru a bloca Facebook”, a considerat Agovaka.
În prezent, China, Iranul şi Coreea de Nord au impus de asemenea interdicţie asupra Facebook.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!