08:01:57 24.04.2024
Stiri

VIDEO // PAS îl acuză pe Igor Dodon că ar UZURPA puterea, atunci când încearcă să-și subordoneze rapid SIS-ul și SPPS-ul: „Pe 15 noiembrie, aproape un milion de cetățeni ai R. Moldova i-au spus lui Igor Dodon că nu mai au nevoie de serviciile lui”

Actualitate 17.11.2020 12:42 Vizualizări2846 Autor: Ziarul National
VIDEO // PAS îl acuză pe Igor Dodon că ar UZURPA puterea, atunci când încearcă să-și subordoneze rapid SIS-ul și SPPS-ul: „Pe 15 noiembrie, aproape un milion de cetățeni ai R. Moldova i-au spus lui Igor Dodon că nu mai au nevoie de serviciile lui”


Președintele în exercițiu Igor Dodon, care a pierdut duminică funcția de șef al statului în favoarea Maiei Sandu, ar întreprinde acțiuni pentru „a-și subordona” anumite instituții de stat.

Drept urmare, Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS) anunță că urmărește atent situația și îi recomandă lui Igor Dodon să se oprească din „încercarea de a uzurpa puterea”.

„Pe 15 noiembrie, aproape un milion de cetățeni ai R. Moldova i-au spus lui Igor Dodon că nu mai au nevoie de serviciile lui”, a amintit astăzi, într-un briefing la Parlament, prim-vicepreședintele PAS, deputatul Igor Grosu.

Legislatorul l-a îndemnat pe Igor Dodon să asigure „un transfer civilizat al puterii către noul președinte ales, să păstreze calmul, să nu destabilizeze situația și să lase instituțiile statului în pace”.

CITIȚI și Maia Sandu pleacă la Președinție, iar PAS rămâne fără lider: Cine i-ar putea lua locul

Aceeași sursă a precizat că deputații PAS nu vor participa la eventuale discuții cu Igor Dodon în privința creării unei coaliții de guvernare.

„Noi ținem să-i transmitem cetățeanului Igor Dodon că astfel de discuții pot avea loc teoretic în două situații: când se discută candidatura unui nou potențial prim-ministru sau atunci când sunt întrunite condițiile pentru dizolvarea Parlamentului. Nu vedem necesitatea unor astfel de discuții inițiate de încă președintele Igor Dodon”, a spus Grosu.

Menționăm că Igor Dodon a participat luni la o ședință a deputaților socialiști care i-au propus acestuia să revină în fruntea partidului, după ce a pierdut funcția de șef al statului. Totodată, socialiștii ar fi abordat la aceeași ședință cu participarea lui Dodon posibilitatea ca Serviciul de Infromații și Securitate (SIS) să revină în subordinea Parlamentului, iar Serviciul Pază și Protecție de Stat (SPPS) - în cea a Guvernului. Aceste instituții au fost subordonate președintelui republicii pe timpul coaliției dintre Blocul „ACUM” și PSRM, în 2019.


Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
22.04.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Mercenarii lui Șor ș...

20.04.2024 20:07 Ziarul National Nicolae Enciu // Basarabia sub teroar...

19.04.2024 09:13 Nicolae Negru Nicolae Negru // Despărțirea apelor p...

Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Cum veți vota la referendumul care va avea loc în toamna anului 2024 în R. Moldova?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md