Vești bune de la Moderna! Vaccinul anti-Covid-19 al companiei este eficient în proporție de 95%

Vaccinul anti-Covid-19 al celor de la compania americană Moderna este eficient în proporție de 95%, conform datelor preliminare, relatează BBC.

Foto: UNIMEDIA

Rezultatele îmbucurătoare vin în contextul în care și vaccinul Pfizer a rătat o eficiență de 92%, fapt ce crește speranța că aceste vaccinuri ar putea să ducă la un sfârșit al pandemiei de coronavirus.

Ambele companii au folosit abordări inovatoare în ce privește dezvoltarea vaccinurilor. Moderna a anunțat că plănuiește să aplice pentru aprobarea folosirii vaccinului în următoarele săptămâni.

Datele sunt încă preliminare, însă, iar multe întrebări-cheie rămân fără răspuns.

Testarea vaccinului a implicat 30.000 de oameni din Statele Unite, jumătate primind două doze de vaccin, la patru săptămâni distanță. Restul au primit o infecție de tip placebo. Analiza a fost bazată pe primele 95 de cazuri care au devenit simptomatice cu Covid-19 – dintre aceștia, doar cinci primiseră vaccinul, în timp ce ceilalți fuseseră injectați cu o substanță placebo. Informațiile arată și că au fost 11 cazuri grave de îmbolnăvire cu Covid-19, însă niciunul dintre acestea nu au fost la persoane imunizate cu vaccin.

„Eficiența acestui vaccin este remarcabilă. Este o zi grozavă”, a declarat Tal Zaks, directorul medical de la Moderna.

Vaccinul Moderna ar putea pune mai puține problema în ce privește distribuția pentru că deși folosește același principiu – injectarea codului genetic al virusului pentru a provoca un răspuns imun – el poate fi depozitat și rămâne stabil la o temperatură de -20 de grade pe o perioadă de șase luni, ceea ce ar însemna că poate fi depozitat în congelatoare obișnuite.

Prin comparație, vaccinul Pfizer trebuie menținut la o temperatură de -75 de grade celsius, fapt ce pune probleme în ce privește stocarea și distribuția acestuia, mai ales în cazul țărilor care nu au sisteme medicale suficient de capabile.

Comisia Europeană a încheiat deja un contract cu companiile farmaceutice Pfizer şi BioNTech pentru achiziţia a 300 de milioane de doze de vaccin.


Pub