(video) Momentul în care moldovenii din Germania intonează imnul Republicii Moldova, în fața secției de votare din Frankfurt

Sute de moldoveni din Germania, aflați în fața secției de votare din Frankfurt, au intonat imnul Republicii Moldova. Momentul emoționant a fost suprins într-un video și plasat pe rețelele sociale.

Moldovenii au intonat imnul țării în timp ce așteptau să le vină rândul pentru a-și expune opțiunea de vot.

Amintim că până la această oră au votat peste un milion și jumătate din alegătorii moldoveni, din țară și de peste hotare, arată datele CEC. Cifra reprezintă aproape jumătate din numărul total de alegători înscriși în listele electorale.

Moldovenii își aleg astăzi șeful statului. În cursă su rămas doi candidați, care au luptat și în 2016. Este vorba despre actualul președinte Igor Dodon, și lidera Partidului Acțiune și Solidaritate, Maia Sandu. Alegătorii sunt așteptați la cele peste 2 mii de secții de votare, care și-au deschis ușile chiar în aceste clipe. Procesul de vot se va desfășura, potrivit legii, până la ora 21:00.


Pub