Oficial a fost deschis primul tronson renovat al străzii Albişoara. Autorităţile se gândesc deja la transport public

Primăria municipiului Chișinău a informat în această după amiază că a fost reluată circulația rutieră pe strada Albișoara nou renovată și anume pe tronsonul bd. Iurii Gagarin – str. V. Alecsandri. Primarul general a inspectat lucrările de reparație care au fost finalizate pe respectiva porțiune de drum, iar pe carosabil a fost aplicat marcaj rutier din termoplast în ultimele ore.

Decizia municipalității de a redeschide acest tronson a fost luată pentru a fluidiza traficul rutier în zona centrală a capitalei și se examinează chiar posibilitatea instituirii unei noi linii de transport public pe strada nou renovată (Botanica-Buiucani)!

“Îmi cer scuze de la cetățeni pentru blocajele create în legăturile cu lucrările executate, însă de acum încolo, odată cu finalizarea reparației, va fi fluidizat traficul din direcția sectorului Botanica spre Buiucani, prin zona industrială riverană”, a menționat edilul capitalei.

La rândul său, viceprimarul Ilie Ceban, responsabil de proiectul de reabilitare a străzii Albișoara, a informat că în prezent se desfășoară lucrări la benzile de încadrare spre bd. Grigore Vieru (pod), unde sunt aproape de finalizare lucrările de pozare a rețelelor inginerești. De asemenea, pe șantier continuă reabilitarea zonelor de trotuar şi asfaltarea intrărilor spre curţile de bloc.

Strada Albişoara urmează a fi dată în exploatare până la finele anului curent, deşi anterior era alt termen.

Cmentariile sunt închise

http://sisfora.pekalongankab.go.id/assets/laporan/ https://pps.iainlangsa.ac.id/ https://jdih.sumbawakab.go.id/