(video) Oamenii din Nagorno-Karabah își ard casele înainte de a părăsi regiunea: „Am mutat şi mormântul părinţilor”

Oamenii din regiunile aflate în apropierea Nagorno-Karabah, asupra cărora Azerbaidjanul urmează să recâştige controlul duminică, 15 noiembrie, și-au incendiat locuințele înainte de plecarea spre Armenia. Zeci de case au fost arse de flăcari în împrejurimi.

Foto: BCC

„Aceasta este ultima zi, mâine soldaţii azeri vor fi acolo," a spus un soldat din satul Charektar, din regiunea Kalbajar, care urmează să fie predată Azerbaidjanului.

Numai în acest sat, marcând limita cu districtul vecin Martakert, care trebuie să rămână sub control armean, cel puţin şase case au fost incendiate sâmbătă dimineaţă, notează Mediafax.

Într-un material video publicat de BBC, oamenii spun că nu-și vor lăsa casele pe mâinile străinilor și că știe deja că toți cei din regiune își vor arde locuințele înainte să plece, citează Agerpres.

„Aceasta este casa mea, nu o pot lăsa pe mâna turcilor,” a spus proprietarul uneia dintre casele incendiate. „Toată lumea îşi va arde casa astăzi (...) Ni s-a dat termen până la miezul nopţii să plecăm. Am mutat şi mormântul părinţilor, azerbaidjanii vor avea o plăcere să profaneze mormintele noastre, este insuportabil,” a adăugat el.


Pub