(foto) Liceul Teoretic „M. Lomonosov”, din sectorul Râșcani, va fi reorganizat în complex educațional

iceiu

Liceul Teoretic „M. Lomonosov”, din sectorul Râșcani al Capitalei, va fi reorganizat în complex educațional care va include și treapta preșcolară. Municipalitatea a decis să repare capital două blocuri nefuncționale, V și G, din cele patru ale instituției, unde vor fi deschise patru grupe de grădiniță cu o capacitate totală de 100 de locuri. În acest scop, în bugetul municipal au fost prevăzute 4,9 milioane de lei, iar lucrările de reparație au început săptămâna curentă.

Prin aceste modernizări și investiții, Primăria Chișinău își propune să crească gradul de instituționalizare a copiilor din cartierul respectiv, în condițiile când acolo se construiesc blocuri noi multietajate, dar capacitatea instituțiilor preșcolare existente nu satisface cererea din partea părinților. Mai mult, nici în comuna Grătiești, suburbie a capitalei, nu există grădinițe cu studiere în limba rusă.

Teritoriul și spațiile de care dispune instituția permit organizarea procesului educațional în clădiri diferite, în funcție de treptele de studiu, iar suprafața terenului de sport permite divizarea acestuia spre a fi utilizat pentru necesitățile treptei preșcolare, dar și pentru ciclurile școlare: primar/gimnazial/liceal.

Liceul Teoretic „M. Lomonosov”, cu studiere în limba rusă, utilizează în prezent doar jumătate dintre sălile de clasă disponibile, iar decizia de a conserva două blocuri ale instituției educaționale a fost luată în anul 2003 ca urmare a reducerii numărului de elevi. Mai mult, din cauză că finanțarea școlilor se efectuează în funcție de numărul de elevi, în ultimii ani, liceul nu-și poate administra eficient spațiile. Capacitatea de proiect a clădirii este de 1 568 de locuri, pe o suprafață de teren de 3,49 hectare.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente