Live din Casa Mare în Cazaclia: Femei de afaceri cu vise devenite realitate, datorită sprijinului oferit de Uniunea Europeană

Uniunea Europeană sprijină dezvoltarea antreprenoriatului feminin în zonele rurale oferind finanțare nerambursabilă și acces gratuit la instruire și consultanță în domeniul inițierii afacerilor. Despre activitatea economică și afacerile lansate de femeile antreprenoare din regiunea de sud a Republicii Moldova, s-a discutat în cadrul evenimentului „LIVE din Casa Mare”, desfășurat în localitatea Cazaclia din raionul Ceadîr-Lunga, parte componentă a Grupului de Acțiune Locală „Bugeac Kilim”.

Foto: UE pentru Moldova rurală

Familia Cerven din Vulcănești fabrică vin deja în a cincea generație. Inițial se făcea doar vin de casă, însă pasiunea a crescut, iar acum familia îmbuteliază ceea ce produce. Mai mult decât atât, la mica vinărie din sudul țării sunt invitați turiști, care sunt așteptați cu drag cu bucate tradiționale și neapărat cu o degustare de vinuri.

„În 2018, cu ajutorul fondurilor Uniunii Europene, am reușit să instalăm panouri solare, care au securizat sistemul energetic al vinăriei și au redus mult din costuri. În plus, ne ajută să creștem nivelul eco de producție a vinului nostru. Suntem foarte mulțumiți”, povestește Larisa Cerven.

Pavaj și cărămidă lego poți găsi, în zona de sud a țării, doar în satul Alexandru Ioan Cuza. Soții Burca au beneficiat de sprijin europeana pentru a pune pe roate o adevărată afacere.

„Am câștigat proiectul și strigam uraaaa, în sfârșit putem face ceva la noi, aici pe loc. Cărămidă hiper presată se produce doar la noi. Ulterior eu am depus la un proiect de sprijin pentru femei. Am luat o vibro sită ca mai ușor să ciuruim acel nisip, am cumpărat o betonieră și 5 matrițe”, povestește plină de entuziasm Alexandra Burca.

Dmitri Ianul, Manager GAL / Sursa:Dmitri Ianul, Manager GAL

Boris Filipov, Manager de proiecte în cadrul Delegației Uniunii Europene în Republica Moldova, responsabil de sectorul Dezvoltare Economică, a reiterat faptul că Uniunea Europeană crede în potențialul localităților rurale, unde oamenii își unesc forțele și construiesc un viitor inovativ și prosper. „Uniunea Europeană oferă asistență pentru trei proiecte bilaterale principale în domeniul dezvoltării rurale: proiectul DEVRAM, implementat de Agenția de Dezvoltare din Austria, care se axează pe creșterea competitivității în sectorul agroalimentar și consolidarea infrastructurii de alimentare cu apă și de salubrizare în zonele rurale; Proiectul de sprijin pentru IMM din zonele rurale implementat de ODIMM și proiectul Abordarea LEADER pentru prosperitate rurală în Republica Moldova. Peste 250 de proiecte locale din domeniul dezvoltării economice vor fi implementate până la sfârșitul acestui an, în cadrul Grupurilor de Acțiune Locală”.

Marina Albu, președintele Rețelei Naționale LEADER în Republica Moldova a declarat că în cadrul Grupurilor de Acțiune Locală implicarea atât a femeilor cât și a bărbaților este în egală măsură, femeile sunt active în depunerea dosarelor pentru finanțare, iar decizia de acordare a granturilor aparține oamenilor care locuiesc pe teritoriul GAL, aceștia cunoscând cel mai bine problemele și resursele locale.

Pe parcursul anului 2019, Solidarity Fund PL în Moldova a finanțat 183 micro-proiecte, dintre care peste 43% au fost implementate anume de femei. De asemenea, peste 50% din proiectele implementate în cadrul GAL-urilor au fost orientate spre dezvoltarea economică.

Totodată, Marina Albu a menționat că primele opt Grupuri de Acțiune Locală au fost create în sudul Republicii Moldova în anul 2016 și tot atunci a fost realizată metodologia-pilot de implementare a Abordării LEADER în Republica Moldova.

Pelagheia Cioban / Sursa:Pelagheia Cioban

Pelagheia Cioban, manager GAL “Bugeac Kilim” susține că proiectele scrise de membrii GAL corespund necesităților comunității și contribuie la dezvoltarea localităților lor. Totodată, doamna Cioban a subliniat interesul sporit al femeilor pentru a iniția propriile afaceri, având și istorii de succes în domeniile HoReCa, croitorie, producerea laptelui, care motivează și mai mult viitoarele anteprenoare.

Zonă de odihnă pe malul lacului Cahul, cinematograf în aer liber, magazin online, producerea cărămizilor de tip-lego, brutărie și producerea pastelor făinoase, sunt doar câteva din proiectele implementate de femeile antreprenoare din cadrul Grupului de Acțiune Locală “Cișmeaua Sudului”. Prezent la eveniment, Dmitrii Ianul, manager GAL “Cișmeaua Sudului” a relatat faptul că anume femeile se remarcă prin generarea ideilor de proiecte ingenioase, care să contribuie la îmbunătățirea vieții locuitorilor și la crearea unui mediu curat și confortabil.

Evenimentul „LIVE din Casa Mare” este organizat în cadrul campaniei „UE pentru Moldova rurală”, iar următoarea ediție va avea loc în regiunea de centru a țării, în cadrul GAL-ului „Bazinul Lacului Ghidighici”.

Eudochia Chiriac, beneficiar GAL / Sursa:Eudochia Chiriac, beneficiar GAL
Galina Minceva, beneficiar GAL / Sursa:Galina Minceva, beneficiar GAL
Marina Chior, Beneficiar GAL / Sursa:Marina Chior, Beneficiar GAL


Pub