Deoarece am publicat un roman în Olanda, am fost căutat pentru un interviu de un jurnalist olandez. Şi cum personajul principal al acelui roman e un funcţionar corupt de la Primăria Chişinău, jurnalistul din Amsterdam m-a rugat să-i explic ce e corupţia şi cum anume are loc ea în Moldova. Reieşea din spusele jurnalistului că olandezii nu se prea confruntă cu acte de corupţie în viaţa de zi cu zi şi nu prea o înţeleg.
Mărturisesc că e prima oară când îmi spune cineva aşa ceva. Multe am văzut, dar nu mai ţin minte să mă fi rugat cineva să-i explic ce e corupţia. Şi m-am gândit că jurnalistul acela vine dintr-o dimensiune foarte diferită de dimensiunea noastră post-sovietică-balcanică. Şi am fost încolţit de un sentiment compus din uimire, tristeţe şi amuzament. Am mai reflectat ulterior şi cred că există corupţie pretutindeni, dar, fireşte, nu atât de făţişă şi răspândită ca în Moldova. La noi, corupţia e pretutindeni, de la universitate şi spital până la culoarele puterii. Iar dacă mă gândesc mai bine, corupţia e principala noastră problemă. Dacă am scăpa de ea, multe lucruri ar intra în albia normalităţii.
Ne-a spus deunăzi Mold Street că, luând în considerare viteza cu care se munceşte, miliardul furat nu va fi recuperat nici în următorii 60 de ani. În ciuda declaraţiilor ritoase ale conducătorilor, aşa-zisul proces de recuperare a activelor fraudate e extrem de lent şi ineficient. Aşa că să spere strănepoţii noştri. De multe ori mă uit în jur şi mă întreb: de ce aici nu e ca în Olanda? Ce ne lipseşte? Parcă avem şi noi câte două mâini şi două picioare. De ce anume noi, oamenii „frumoşi şi harnici”, vorba lui Snegur, suntem corupţi până-n măduva oaselor?
