(video) Moldoveanul din diasporă devenit cunoscut după ce a cântat la nai, într-o mașină în mers, îndemnând la vot, s-a lansat în muzică

Tânărul interpret Ion Popescu, stabilit de ani buni la Berlin, Germania, originar din localitatea Cociulia, raionul Cantemir, a debutat în muzică acum câteva zile, cu balada romantică „Mă Cauți”, scrie SHOK.md.

Ion a devenit popular, recent, pe internet, datorită unui filmuleț în care apare cântând la nai, într-o mașină în mișcare, în ziua când s-a desfășurat turul I al alegerilor Președintelui Republicii Moldova, îndemnând lumea să meargă la vot.

Piesa „Mă Cauți” a fost realizată în colaborare cu interpretul și producătorul din Republica Moldova EL Radu și colegul acestuia din Spania, „The Master Of The Sound”, iar momentan, artistul este în campania de promovare a piesei.

Ion Popescu este absolvent al Centrului în Excelență în Educație Artistică „Ștefan Neaga”, dar și absolvent al Academiei de Muzică, Teatru și Arte Plastice din Chișinău, ulterior, pentru o perioadă scurtă a activat în calitate de profesor de cobză la Școala de Arte din or. Strășeni, ca în cele din urmă, să decidă să ia viața de la capăt, la Berlin.

Interpetul mai promite surprize muzicale la începutul lui 2021.


Pub