Principală  —  Blog   —   Diaspora răspunde: „Ne-am lăsat părinții…

Diaspora răspunde: „Ne-am lăsat părinții îndurerați, trăindu-și bătrânețile în sate pe jumătate goale…” (SUA)

Dle Președinte Dodon,

După acuzațiile nedrepte la adresa diasporei modovenești, mult prea multe noduri în gât mi s-au adunat, de aceea aș vrea să răspund în numele conaționalilor mei.

Rezulatele din primul tur nu ți-au fost pe plac, te înțeleg, dar oare chiar te mi faptul că majoritatea diasporei a votat împotriva ta? Majoritatea din noi, cei plecați, am lăsat țara nu pentru că ne pierdusem sentimentul de patriotism, dar din cauza liderilor politici ca tine, ce au făcut viața a sute și mii de moldoveni aproape imposibilă.

Majoritatea celor plecați nu am fost măturători de străzi (nu că aș avea ceva împotriva măturătorilor de strazi, ba din contra – manifest un mare respect față de ei), dar au fost medici, avocați, profesori, artiști și alți oameni calificați în diferite domenii, nevoiți să se transplanteze într-o altă țară, unde au trebuit să învețe o nouă limbă, să se adapteze la o nouă cultură și sistem politic, încercând să concureze cu localnicii.

Cu alte cuvinte, tu ai fost cel care a dus la secătuirea Moldovei nu numai de bani, dar și de oameni competenți care ar fi adus atâtea contribuții la dezvoltarea țării. O pierdere care va fi simțită încă multe generații înainte. Nu ne-a fost deloc ușor să facem acest pas, ba chiar a fost destul de traumatizant pentru mulți din noi, fiindcă o parte din sufletul nostru a rămas si va rămâne mereu în Moldova. Ne-am lăsat parinții îndurerați trăindu-și bătrânețile în sate pe jumătate goale, fără să știe cum e să-și crească nepoții, sau în cel mai rău caz – generații de copii care cresc fără părinți.

Ai știut că Moldova e a doua țară cea mai dependentă de remitențe din lume, după Tadjikistan? Fără de banii pe care îi trimitem familiilor noastre, economia Moldovei s-ar prăbuși. Toate acestea s-au întâmplat în timpul conducerii tale și a predecesorilor tăi. Vorbești de stabilitate și mergi prin sate ca să te defilezi în fața oamenilor sărmani cumpărându-le voturile cu sume de nimic, dar în același timp îi lași să moară fără să aibă acces la un sistem medical normal? Oare ești la curent că Moldova e țara cu una dintre cele mai mari rate de infectare cu COVID-19 pe cap de locuitor în Europa?

Ne numești „reprezentanți a unui electorat paralel cel al R. Moldova”? Să știi că ai dreptate. Noi într-adevar trăim diferite realități și avem valori diferite. Pe când tu îți bați joc de popor și faci țara de rușine noi, cei din diasporă, încercăm să găsim soluții ca să ajutăm și prin succesele noastre peste hoatare să redăm o altă narațiune despre ce este Molodova.

Eu chiar te-aș ruga să stai cât mai paralel. Dacă ți-a mai rămas măcar un fir de decență, nu mai frauda voturile și dă-le voie oamenilor să-și exercite votul cinstit. Nu mai duce acest popor la degradare și lasă pe cei competenți și cu adevarată dragoste de neam să încerce să aducă progresul în țară.

Elena Negruță, SUA

Din aceeași serie, citiți și: