Rusia continuă să lanseze scenarii ridicole în cazul otrăvirii lui Navalnîi. „Ar fi fost otrăvit în avionul care l-a transportat în Germania”

B79EED0E-F0B1-4753-BB67-6F7987FC9F78_w1200_r1

Ministrul rus de externe al Rusiei, Serghei Lavrov, a declarat, astăzi, că Aleksei Navalni, căruia i s-a făcut rău în timpul zborului din Tomsk spre Moscova pe 20 august, ar fi fost otrăvit în Germania sau în avionul care l-a transportat pentru tratament.

Autoriățile ruse continuă să nege faptul otrăvirii lui Navalnîi pe teritoriul Rusiei și invocă multe contra argumente legate de sănătatea precară a lui Navalnîi sau de faptul că opozantul ar fi fost otrăvit deja pe teritoriul Germaniei, scrie echo.msk.ru.

„Avem toate motivele să credem că tot ceea ce i s-a întâmplat lui Navalnîi şi cum a ajuns agentul toxic în corpul său s-ar fi putut întâmpla în Germania sau în avionul în care a fost urcat şi trimis la clinica Charité”, a declarat Lavrov.

Probele de sânge prelevate de la Navalnîi, în vârstă de 44 de ani, au confirmat prezenţa agentului neurotoxic Noviciok, a declarat Organizaţia globală pentru interzicerea armelor chimice.

Vă amintim că, săptămâna trecută, ministerul de interne rus a declarat că Navalnîi suferă de pancreatită și din această cauză i s-a făcut rău la bordul avionului.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente