Nume
Parola
Vizualizări: 1768
Președintele Comitetului European al Regiunilor Apostolos Tzitzikostas: Mesajul CALM privind tendințele de centralizare a fost auzit de către reprezentanții instituțiilor Uniunii Europene
11 Noiembrie 2020 — „Asociațiile autorităților locale rămân parteneri esențiali ai Europei”

Într-o scrisoare adresată președintelui Congresului Autorităților Locale din Moldova (CALM) Tatiana Badan, președintele Comitetului European al Regiunilor Apostolos Tzitzikostas reiterează că asociațiile autorităților locale și regionale rămân parteneri esențiali ai Europei, Comitetului Regiunilor și CORLEAP.

Apostolos Tzitzikostas a apreciat eforturile și contribuția remarcabilă a CALM în procesul de consolidare a autonomiei locale, constatând că Declarația Consiliului de Administrare al CALM privind politică fiscală pentru anul 2021 a fost adoptată la 12 octombrie, în aceeași zi când s-a desfășurat atelierul CORLEAP EURONEST privind consolidarea rezistenței în țările Parteneriatului Estic.

Președintele Comitetului European al Regiunilor a menționat că mesajul CALM privind tendințele de centralizare a fost auzit de către reprezentanții instituțiilor Uniunii Europene și politicienii locali, iar această informație va fi utilă în elaborarea recomandărilor adresate șefilor de stat și de guvern ai Uniunii Europene și Parteneriatului Estic. „Reprezentanții CORLEAP au insistat asupra participării autorităților locale la elaborarea politicilor, recomandărilor și legislației în ceea ce privește viitorul Parteneriatului Estic, dar și implicarea lor activă în negocierile cu autoritățile centrale în subiecte de interes pentru autoritățile locale și regionale”, a subliniat Apostolos Tzitzikostas.

De asemenea, președintele Comitetului European al Regiunilor a amintit că în prezent se lucrează la un studiu CORLEAP privind descentralizarea fiscală în țările Parteneriatului Estic și a încurajat CALM să utilizeze oportunitățile de informare pe care le oferă acest instrument.

Totodată, Apostolos Tzitzikostas a subliniat că își dorește o cooperare continuă cu CALM în vederea avansării propunerii CORLEAP privind înființarea unei Academii a Parteneriatului Estic de Administrație Publică, care ar fi în beneficiul autorităților locale și funcționarilor publici de la nivel local.

Serviciul de Comunicare al CALM

Autor: Congresul Autorităţilor Locale din Republica Moldova

Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă