/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 790: 20.000 de parașutiști la Ceasov Iar și fără Patriot de la UE. A căzut turnul televiziunii

Angajații din sectorul bugetar vor primi premii anuale

missing
11 noiembrie 2020, ora 19:26

Guvernul a decis acordarea premiului anual angajaților din sectorul bugetar pentru rezultatele activității în anul 2019. Este vorba de funcționarii din domeniul învățământului, culturii, cadrele medicale finanțate din bugetul de stat, dar și alte categorii.

În cadrul ședinței cabinetului de miniștri, secretarul de stat al Ministerului Finanțelor, Tatiana Ivanicichina a menționat că instituțiile care nu dispun de economii sau nu vor avea bani suficienți în conturi vor trebui să adreseze un demers către minister.

Prim-ministrul a cerut ca responsabilii să discute în acest sens cu instituțiile bugetare pentru ca beneficiarii să primească banii până la sfârșitul acestui an. „Rog colegii de la Ministerul Finanțelor să interacționeze cu toate instituțiile ca exercițiul de evaluare a disponibilității banilor pentru achitarea primei să se efectueze până la sfârșitul lunii noiembrie, astfel ca în luna decembre salariații să beneficieze de acest premiu”, a spus Chicu.

Astfel, până la sfârșitul acestui an, peste 180 de mii de angajați vor primi premiul prevăzut de legislație, în valoare de până la 50% din salariul de bază. Pentru implementarea proiectului, Guvernul va aloca din bugetul de stat circa 520 de milioane de lei. De asemenea, premiul va fi acordat și pentru alți angajați ai instituțiilor de învățământ care funcționează în regim de autogestiune financiar-economică.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram