image
Sursa foto: politiacapitalei.md

Au stropit cu gaz lacrimogen un taximetrist și l-au jefuit: Doi adolescenți din Ungheni, reținuți // VIDEO

Incident în sectorul Ciocana al capitalei. Un taximetrist a rămas fără telefonul mobil, după ce doi clienți pe care i-a adus la locul destinației, l-au stropit pe ochi cu gaz lacrimogen, l-au jefuit și au fugit de la fața locului.

Totul a avut loc la data de 24 octombrie curent, poliția fiind alertată de taximetristul în vârstă de 54 de ani, care a fost agresat. Acesta a comunicat poliției că în timp ce staționa pe strada Maria Drăgan, de el s-au apropiat cei doi adolescenți în vârstă de 16 ani. Ulterior s-au deplasat pe câteva adrese, după care au revenit înapoi pe strada Maria Drăgan.

Potrivit poliției, unul dintre ei a ieșit din mașină și apropiindu-se se taximetrist l-a stropit cu gaz lacrimogen și în mod deschis i-au furat telefonul mobil, după care au fugit. Prejudiciul cauzat părții vătămate a fost estimat la 4 000 lei.

Pe caz a fost dispusă inițierea unei cauze penale, iar indivizii au fost identificați și reținuți. În cadrul audierilor aceștia și-au recunoscut vina. Totodată au spus polițiștilor că au recurs la infracțiune din cauza unei datorii pe care o aveau.

Minorii sunt cercetați în stare de libertate, iar pentru fapta comisă aceștia riscă pedeapsă cu închisoare de până la opt ani.

Noutăţile partenerilor

comentarii: