TRM nu poate obține de la PCCOCS pornirea dosarului penal pe cazul atacului cibernetic cu virusul „Satana”

SATANAM1
Foto: media-azi,md

După ce sistemul informațional al Teleradio-Moldova (TRM) a fost atacat, la începutul lunii februarie 2020, cu virusul „Satana”, administrația companiei susține că s-a adresat de mai multe ori la Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS), cerând tragerea la răspundere a persoanelor responsabile. Toate demersurile au fost respinse. Potrivit procurorilor, autorii sesizărilor nu a prezentat date relevante pentru demararea investigațiilor.

Potrivit unui răspuns pentru Media Azi, semnat de directoarea TRM, Olga Bordeianu, în luna februarie a acestui an, conducerea companiei „a înaintat la adresa organelor de drept mai multe sesizări, fiind solicitată atragerea persoanelor vinovate la răspundere conform legislației”. Printr-o ordonanță din 19 mai, PCCOCS a dispus refuzarea începerii urmării penale și clasarea procesului penal inițiat în baza plângerii Teleradio-Moldova. Reprezentanții TRM afirmă că au depus o plângere procurorului ierarhic superior pe acest caz, iar ultimul a anulat ordonanța privind refuzul pornirii urmăririi penale și a reluat cercetarea cazului cu restituirea procesului penal Inspectoratului General de Poliție. PCCOCS a dispus, și de această dată, refuzarea începerii urmării penale.

A urmat un alt schimb de „replici” între TRM și procuratură, iar ultima plângere în care radiodifuzorul public a cerut reluarea cercetărilor a fost depusă pe 26 octombrie.

Emil Gaitur, purtătorul de cuvânt al PCCOCS, a precizat pentru Media Azi că „investigațiile sunt în derulare, în vederea stabilirii datelor necesare pornirii urmăririi penale sau refuzului pornirii acesteia”. „Până în acest moment, autorul sesizării nu a prezentat însă date relevante care, potrivit legii, ar permite începerea urmăririi”, a completat Emil Gaitur.

Reprezentanții procuraturii au adăugat că contestația depusă de TRM „este în curs de examinare”. „Ținem să vă asigurăm, Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale va lua o decizie în strictă conformitate cu legea penală”, a conchis Emil Gaitur.

Postul public de televiziune Moldova 1 a fost supus unui atac cibernetic la începutul anului 2020, în urma căruia s-a pierdut o parte din arhiva Departamentului de știri. Instituția publică responsabilă de securitatea cibernetică a confirmat pentru Media Azi că televiziunea a fost atacată de un sistem de programe pentru calculatoare dăunător, așa-numitul ransomware „Satana”.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente