Când va fi dată în exploatare strada Albișoara. Ceban: „Sper să țină și în timp”

În două săptămâni strada Albișoara va fi dată în exploatarea parțial, dacă nu vor apărea probleme pe parcursul executării ultimelor lucrări, promite primarul capitalei Ion Ceban.

Foto: UNIMEDIA

„Ne cerem scuze pentru situația creată, încercăm împreună cu poliția să gestionăm cât se poate de eficient, înțelegem că există un disconfort foarte mare, de aceea am cerut primul tronsol de pe Albișoara să fie deschis cât se poate de urgent dar este imposibil de făcut până nu este aplicat marcajul rutier. Rog Direcția Transport împreună cu responsabilii și antreprenorul rog să execute lucrările, înțeleg că în 2 săptămâni nu a fost posibil, din cauza condițiilor climaterice și ajustări pe schema de transport”, a declarat Ceban în cadrul ședinței Primăriei de astăzi.

Ceban a cerut ca lucrările de reparație de pe strada Ion Creangă să înceapă mai târziu, după ce va fi dată în exploatare strada Albișoara, pentru a nu transforma orașul într-un ambuteiaj

„După masă avem o ședință cu tranportatorii ca să vedem cum vor deservi sectorul Buiucani în cazul închiderii, vom discuta și mâine, avem o ședință cu antreprenorul să vedem toate posibilitățile de a nu lăsa locuitorii sectorului Buiucani fără transport public”, a menționat reprezentatul Direcției Transport.


Pub