Igor Dodon a semnat decretul privind numirea lui Oleg Țulea în calitate de Ambasador în Ungaria

Președintele Igor Dodon a semnat decretul privind numirea lui Oleg Țulea în funcția de Ambasador Extraordinar și Plenipotențiar al Republicii Moldova în Ungaria.

Foto: Facebook/Igor Dodon

„În cadrul întrevederii pe care am avut-o cu ex-ministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene, am discutat mai multe subiecte legate de situația actuală atât din țară, cât și de peste hotare. Am atras atenția asupra necesității organizării la cel mai înalt nivel, la Budapesta, a procesului de votare în cel de-al doilea tur de scrutin prezidențial.

I-am mulțumit domnului Țulea pentru munca depusă în cadrul ministerului și i-am urat succes în realizarea sarcinilor ce îi revin în noua sa funcție”, menționează Igor Dodon într-o postare pe Facebook.


Pub