Principală  —  Ştiri  —  Extern   —   Președintele Ucrainei, testat pozitiv la…

Președintele Ucrainei, testat pozitiv la COVID-19 (birou prezidențial) – Reuters

Președintele ucrainean Volodymyr Zelenskiy a fost testat pozitiv la coronavirus, a declarat luni biroul prezidențial al Ucrainei, citat de Reuters.

Șeful statului se simte bine și va continua să își îndeplinească îndatoririle de la distanță, în mod izolat”, a declarat biroul prezidențial al Ucrainei, într-un comunicat.

„Nu există norocoși în lume pentru care COVID19 nu ar reprezenta o amenințare. În ciuda tuturor măsurilor de carantină, am obținut și un rezultat +. Am 37,5 și doresc tuturor 36,6! Cu toate acestea, mă simt bine”, a menționat Zelenskiy, citat de unian.net.

Anterior, președintele ucrainean a declarat că a vrut să se infecteze cu noul coronavirus ca oamenii să înțeleagă că se pot îmbolnăvi, dar a renunțat la idee de dragul familiei. Președintele Ucrainei, Volodymyr Zelenskiy, a făcut dezvăluiri despre planul său în cadrul unui interviu acordat pentru Українська правда și citat de unian.net.

El afirma actunci că a propus să se îmbolnăvească și să fie izolat, „ca oamenii să înțeleagă – aceasta este ceva groaznic, te poți îmbolnăvi, îți este rău”, „să arăt prin propriul exemplu”.

„La fel, ca oamenii să înțeleagă că aceasta nu este ciumă. Să nu fie depresie. La început oamenii credeau că toți vom muri”, a continuat acesta.

Totuși, președintele ucrainean a menționat că ar fi fost „prea mult” și că membrii familiei nu i-ar fi iertat: „ar fi spus că sunt nebun și ar fi avut dreptate”.

Sursa: Reuters