12:24:05 29.03.2024
Stiri

Eurodeputatul Corina Crețu: De când este stat membru UE, România a primit de peste trei ori mai mulți bani decât cei cu care a contribuit la bugetul european

Actualitate 09.11.2020 18:33 Vizualizări998 Autor: Ziarul National
Eurodeputatul Corina Crețu: De când este stat membru UE, România a primit de peste trei ori mai mulți bani decât cei cu care a contribuit la bugetul european EP


Viitorul Cadru Financiar Multianual 2021-2027 va fi crucial pentru combaterea pandemiei și pentru reconstrucția economică a României și a întregii Uniuni Europene, a afirmat luni eurodeputatul Corina Crețu (PRO România, S&D), într-un mesaj video publicat pe pagina sa de Facebook ca parte a seriei de materiale în care își prezintă activitatea în Parlamentul European.

„De când e stat membru, pentru fiecare 1,5 euro pe care România i-a acordat Uniunii, țării noastre i-au fost alocați 5 euro. Am primit, așadar, de peste 3 ori mai muți bani decât cei cu care am contribuit”, a spus fostul comisar european pentru politică regională.

Corina Crețu a subliniat, din nou, că este important ca România să adopte un plan național bine definit pentru utilizarea acestor fonduri.

Potrivit europarlamentarului român, acest plan trebuie să fie transcendental “preferințelor politice ale celor care se află, la un moment dat sau altul, la guvernare”.

„Sper ca acest lucru să devină realitate în România, după mai bine de 13 ani de când suntem membri ai Uniunii Europene”, a mai spus Crețu, care este raportor pe opinie privind Mecanismul de redresare și reziliență.

Amintim că negocierile între Parlament, Consiliu și Comisia Europeană cu privire la bugetul UE 2021-2027 în valoare de 1.074 de miliarde de euro continuă luni.

În aceeași zi, Comisia pentru afaceri economice și monetare și Comisia pentru bugete vor vota în comun asupra Mecanismului de Redresare și Reziliență de 672,5 miliarde EUR, care este un element cheie al planului de recuperare economică și socială al UE de 750 de miliarde de euro.

Facilitatea își propune să ofere sprijin financiar pe scară largă pentru investiții și reforme, pentru a aborda impactul crizei Covid-19.

Din acest plan gigantic de 1,82 de trilioane de euro, România ar urma să beneficieze de 79,9 miliarde de euro, dintre care între 30-33 de miliarde de euro prin intermediul planului de redresare Next Generation EU, iar aproximativ 46 de miliarde de euro privind CFM 2021.2027.


Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
29.03.2024 09:13 Nicolae Negru Nicolae Negru // Încă o dată despre u...

25.03.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Putin căzut de pe ca...

22.03.2024 09:05 Nicolae Negru Nicolae Negru // De ce ideea referend...

Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Sunteți de-acord ca referendumul constituțional privind aderarea R. Moldova la Uniunea Europeană să fie organizat în aceeași zi cu alegerile prezidențiale din anul curent?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md