SUA încă nu au anunțat rezultatele alegerilor, iar Filat deja îl felicită pe Biden. Ce mesaj i-a transmis liderul PLDM

Rezultatele finale ale numărării voturilor în SUA, în urma alegerilor prezidențiale, încă nu au fost anunțate, iar liderul PLDM, Vlad Filat, deja îl felicită pe unul dintre cei doi candidați, Joe Biden, cu victoria. În context, Filat îl numește pe Biden prieten al Republicii Moldova.

Foto: Facebook/ Vlad Filat

Deși numărarea voturilor în SUA este aproape de final, iar șansele ca Joe Biden să câștige cursa pentru Casa Albă sunt mari, rezultatele finale încă nu au fost anunțate. Totuși, liderul Partidului Liberal Democrat din Moldova, Vlad Filat, a decis să îl felicite deja pe Biden.

„După mai multe zile de suspans ce au ținut planeta cu sufletul la gură, Joe Biden a devenit cel de-al 46-lea președinte al SUA. Membru al Senatului American încă de la vârsta de 30 de ani - vârsta minimă pentru a ocupa o astfel de demnitate, Biden a devenit în 2009, cel de-al 47-lea vicepreședinte al SUA. După un an de la preluarea mandatului de vicepreședinte al SUA, în cadrul vizitei pe care am efectuat-o la Washington în ianuarie 2010, am avut o primă întâlnire cu președintele ales al SUA, Joe Biden. Un om deosebit, care m-a impresionat profund, având în vedere preocuparea sinceră de problema Europei de Est și a democrațiilor emergente, cum era cazul R. Moldova, ce făceau primii pași către sistemul valoric occidental.

Dialogul cu Joe Biden a fost unul de suflet, dar și pragmatic și a vizat dorința Republicii Moldova de a adera la Uniunea Europeană, reglementarea conflictului transnistrean, dar și sprijinul financiar, inclusiv sprijinul financiar de 263 de milioane de dolari, pe care SUA l-a acordat R. Moldova prin intermediul programului Compact - Provocările Mileniului semnat în cadrul vizitei. La acea întâlnire, în cabinetul său de lucru de la Casa Albă, i-am adresat invitația de a vizita Republica Moldova.

La un an de la lansarea invitației, vicepreședintele SUA, Joe Biden, venea la Chișinău împreună cu soția sa, Jill Biden. Era prima vizită a unui vicepreședinte al SUA în Republica Moldova și exprima un sprijin deplin pentru parcursul occidental pe care cu toții ni-l asumasem. Republica Moldova intra, după ani de izolare, în atenția marilor puteri.

Mesajele de sprijin transmise de Joe Biden la Chișinău ne dădeau nu doar speranțe, dar și încredere în noi înșine, mai ales că în cadrul întrevederii comune cu vicepreședintele Joe Biden, făceam publică Declarația Comună a guvernelor SUA – Republica Moldova, care prevedea sprijinul SUA pentru integrarea noastră în structurile europene, dar și sprijinul pentru integritatea, unitatea și suveranitatea Republicii Moldova în cadrul negocierilor ce le aveam pentru reglementarea conflictului transnistrean.

O vizită istorică pentru Republica Moldova și cetățenii săi care l-au primit cu flori, ovații, dar și profunde emoții pe Joe Biden la Chișinău. Sunt convins că după procedurile de preluare a atribuțiilor de președinte al SUA, printre prioritățile mandatului său la Casa Albă se va număra și Republica Moldova.

Important că Republica Moldova va avea în Joe Biden, cu siguranță, un prieten.

Felicitări și mult succes dle Președinte Joe Biden!”, a scris Vlad Filat, într-o postare pe pagina sa de Facebook.

Noul președinte al SUA, un prieten al Republicii Moldova. După mai multe zile de suspans ce au ținut planeta cu...

Publicată de Vlad Filat pe Vineri, 6 noiembrie 2020

La 11 martie 2011, pentru prima dată în istoria sa, R. Moldova a fost vizitată de un vicepreședinte american. Joe Biden a venit la Chișinău pentru a transmite un mesaj de susținere oamenilor din R. Moldova, dar și clasei politice. Acesta a declarat că SUA este un partener al R. Moldova și va susține țara noastră pe calea reformelor democratice.

Iată care sunt rezultatele numărării voturilor în acest moment, în SUA:

Alegeri SUA: Numărarea voturilor / Sursa:The Associated Pres / Sursa:The Associated Pres


Pub