/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 786: Sânge la Dnipro, avertizare de rang înalt și sprijin G7. Zelenski: „Trebuie să înfrângem teroarea”

/VIDEO/ Atenție, șoferi! Indicatoarele cu săgeată verde vor fi scoase în mai multe intersecții din Capitală

missing
07 noiembrie 2020, ora 21:03

Indicatoarele adiționale cu săgeată verde atașate la mai multe intersecții din Chișinău ar putea fi demontate în scurt timp. Primele două au fost scoase acum câteva zile. Și asta pentru că ele sunt un adevărat pericol. Expertul în siguranța rutieră, Ilie Bricicaru, afirmă că autoritățile municipale nu au pregătit suficient de bine norma legală și tehnică. Acestea au fost amplasate în locuri nepotrivite și creează probleme mari traficului general, dar și pietonilor. În timp ce unii șoferi salută ideea, alții spun că acestea sunt binevenite, întrucât stau mai puțin timp în ambuteiaje.

ILIE BRICICARU, EXPERT INTERNAȚIONAL, SIGURANȚA RUTIERĂ: „Ne aflăm la intersecția străzilor Pan Halippa și Mateevici. Este una din intersecții în care a fost săgeata. Autoritățile municipale au scos-o deja. MUSCA 00:18-00:36 În Chișinău aceste săgeți sunt instalate în trei moduri – înainte, stânga, dreapta.  Aici a fost înainte, a fost cea mai proastă idee”.

Și asta pentru că, în opinia expertului internațional în siguranța rutieră, acest indicator a dus la creșterea vitezei mașinilor. Prin urmare, pietonii se aflau mai mereu în pericol, chiar dacă traversau strada regulamentar.

ILIE BRICICARU, EXPERT INTERNAȚIONAL, SIGURANȚA RUTIERĂ: „Atât pe direcția înainte, cât și pe direcțiile de virare la stânga. Astăzi este sâmbătă, e mai lejer, șoferii virează la stânga de pe bada doi, ceea ce este o încălcare, iar când ajung în intersecție se creează acel fenomen intrare în sticlă, ceste pericol de accident, inclusiv pentru pietoni”.

Aplicarea săgeții este o idee occidentală, mai spune expertul. În Germania, de exemplu, ea este utilizată preponderent pe străzile magistrale, pe drumuri mai mari, acolo unde există posibilitatea ca traficul de pe partea dreaptă să fie fluidizat. În aglomerațiile urbane, acest indicator nu este recomandat, acolo pietonii trebuie securizați. Astfel, spune Ilie Bricicaru, autoritățile municipale ar trebui să intervină , lăsând săgeata verde doar în locurile justificate, dar nu înainte de a face o analiză a fiecărei intersecții.

ILIE BRICICARU, EXPERT INTERNAȚIONAL, SIGURANȚA RUTIERĂ: „În afară de pericolul pentru utilizatorii vulnerabili….se congestionează circulația. strada nu mai poate face față fluxurilor existente, se aglomerează din toate părțile. În loc să se oprească…fluxul continua”.

Deși săgeata verde atașată de semafor a fost scoasă acum câteva zile de la această intersecție, șoferii încă continuă să treacă la culoarea roșie. Oamenii însă au păreri diferite privind eliminarea indicatorului de aici.

E benefic. De ce? Șoferii nu-s responsabili. Pietonii vor să traverseze stada și ei nu se opresc, sunt la un pas de a-i da jos”.

E bine că au scos-o? Nu. De ce? Mașinile să nu stea în rând. E bine să le scoată acolo unde intersecțiile sunt mari, la dreapta, la stânga…aici e doar la stânga”.

Între timp, la intersecția străzilor Hristo Botev și Independenței, acolo unde se află un asemenea indicator, șoferii se arată mulțumiți și nu simt necesitatea de a fi scoasă.

Eu cred că nu deranjează. Este foarte bine pusă. Nu aș dori să fie scoasă. Pentru conducători este un avantaj foarte bun”.

Săgeata este binevenită? Da. La ce vă ajută? Să nu se formeze coadă. Dacă șoferii respectă coret săgeata, și fac linia stop…că de multe ori parcă ar avea ei prioritate…”

Este comod. Era mult mai problematic cu traficul. Acum nu este ambuteiaj? Este un pic – dimineața și seara. Pentru pietoni nu e periculos. Păi este semafor”.

De partea cealaltă, viceprimarul capitalei, responsabil de domeniul planificării urbane, afirmă că a solicitat Direcției Transport să facă o analiză și să vină în decurs de o lună cu o nota informativă privind intersecțiile de unde trebuie demontate aceste indicatoare.

VICTOR CHIRONDA, VICEPRIMAR: „Atunci când au fost puse eu am avut o opinie negativă, pentru că, deși s-a vrut a fi o soluție de fluidizare a traficului, în realitate aceste săgeți au redus siguranța pietonilor. Statistica arată că numărul cel mai mare de accidente au loc atunci când pietonilor nu li se oferă prioritate. Asta se întâmplă inclusiv din cauza că șoferii cred că existența săgeții le oferă prioritate”.

Viceprimarul însă nu ne-a putut spune câte indicatoare de acest fel avem în capitală, însă a precizat că recent la unele intersecții precum Pantelimon Halippa – Alexandru Cosmescu și Pantelimon Halippa – Alexei Mateevici, acestea au fost deja demontate. Potrivit informațiilor, indicatoarele adiționale cu săgeată verde au fost atașate în Chișinău în perioada când la cârma Primăriei se afla Dorin Chirtoacă, actual consilier municipal. Acesta nu ne-a răspuns la telefon, pentru un comentariu.

„SĂGEATA VERDE” – PERICOL PENTRU PIETONI

Indicatoarele adiționale cu săgeată verde atașate la mai multe intersecții din Chișinău ar putea fi demontate

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram