60 de gospodării din satul Neculaieuca, raionul Orhei, au fost racordate astăzi la rețeaua de distribuție a gazelor naturale

60 de gospodării din satul Neculaieuca, raionul Orhei, au fost racordate astăzi la rețeaua de distribuție a gazelor naturale. Potrivit serviciului relații publice al SA „Moldovagaz”, racordarea a fost posibilă datorită finalizării lucrărilor de construcție a cca 2 kilometri de gazoduct de presiune medie și joasă, precum și a instalării echipamentului aferent. Totodată, la momentul inițial, conform proiectului, a fost planificată conectarea a 39 de consumatori, însă după demararea lucrărilor au parvenit încă 21 de cereri.

Foto: UNIMEDIA

„Noi zilnic primim adresări din partea oamenilor din regiunile țării cu solicitarea să fie conectați la rețea. Noi includem cererile respective în planurile de extindere a rețelelor. Gazele naturale astăzi sunt mai ieftine în comparație cu lemnele și cărbunele și, concomitent, utilizarea lor este mai confortabilă și ecologică”, a menționat șeful Secției investiții SA „Moldovagaz”, Andrian Sîrbu.

În anii următori, în localitatea respectivă urmează să fie construite încă cca 2,5 kilometri de rețea cu un potențial de racordare a cel puțin 50 de consumatori noi. „În extinderea eficientă a rețelelor de distribuție a gazelor naturale rolul important îî revine organelor publice locale, care urmează să asigure elaborarea și achitarea proiectelor, precum și să garanteze acordul de a se conecta a cel puțin 50% din locuitorii sectorului gazificat”, a subliniat directorul întreprinderii „Orhei-gaz”, Alexandr Arabadji.

Lucrările de extindere a rețelelor se efectuează și în satul Mândrești din raionul Telenești. Până la sfârșitul anului curent în localitatea respectivă urmează să fie construite cca 1 kilometru de gazoduct, cu un potențial de racordare a 19 consumatori noi.

Întreprinderea „Orhei-gaz” deservește raioanele Orhei, Rezina, Șoldănești și Telenești. Potrivit planului pentru anul 2020, per total se vor construi peste 26 kilometri de gazoduct în 15 localități, iar accesul la rețea îl vor obține cca 400 de consumatori. În 5 localități lucrările deja sunt finisate. În anul 2021 întreprinderea planifică să construiască peste 39 de kilometri de gazoduct și să racordeze cel puțin 743 de consumatori.

Bugetul tuturor companiilor din sistemul „Moldovagaz” pentru extinderea rețelelor în anul 2020 a fost majorat de la 18 până la 52 milioane de lei, iar în anul viitor această cifră practic se va dubla.


Pub