Nume
Parola
Vizualizări: 2706
Ședință de lucru în cadrul proiectului "Îmbunătățirea infrastructurii de apă în Moldova Centrală"
6 Noiembrie 2020 — Astăzi, 06.11.2020, reprezentanții instituțiilor implicate în realizarea proiectului "Îmbunătățirea infrastructurii de apă în Moldova Centrală" finanțat de către Guvernul Federal German prin intermediul băncii de dezvoltare KfW, s-au întrunit într-o ședință online pentru a pune în discuție Raportul de Initiere a proiectului KfW - conținut și statut. Întrunirea a fost inițiată de ADR Centru, care reprezintă unitatea de implementare a proiectului.

Participanții au discutat despre normele privind consumului de apă ce vor fi utilizate la proiectarea Apeductului Magistral și a rețelei de distribuție a apei în localități, axându-se în speță pe prevederile din noua legislație și cifrele folosite în studiul de fezabilitate, dar și pe informațiile recepționate de la municipalități. Tot aici, cei prezenți au venit cu propuneri privind normele ce urmează să fie utilizate în cadrul proiectului și au agreat de comun normele ce vor fi aplicate în procesul proiectării.

Reprezentanții companiei de consultanță au vorbit despre condițiile tehnice primite sau care urmează să fie primite de la proprietarii utilităților și institutiile responsabile, cît și statutul certificatelor de urbanism pentru proiectare, dar și potențiale locații pe traseu și acțiuni care trebuie întreprinse pentru atingerea rezultatului propus. În acest context au fost punctate un șir de cerințe specifice cu impact asupra proiectării și bugetului proiectului.

Participanții au fost informați despre actualizarea raportului privind proprietatea terenurilor care să permită continuarea proiectării traseului aducțiunii principale. Acesta prevede actualizarea proprietății funciare a loturilor ce se află pe traseul magistralei cît și verificarea informațiilor cadastrale, dar și identificarea necesităților pentru aplicarea procedurii simplificate și acordul de acces la terenul privat. De asemenea, vor fi estimate resursele (oameni și timp) necesare pentru organizarea tuturor documentelor necesare.

În același context, partcipanții la ședință, au discutat asupra localităților prioritare ce vor beneficia de serviciul de proiectare în această etapă a proiectului. Aici, s-a discutat despre primele 4 sate prioritare - Sireți, Făgureni,Nișcani și Comuna Tuzara/Seliște Nouă ce vor beneficia de proiecte tehnice preliminare sau detailate și în special situatia localităților privind rețelele interioare de distribuție a apei ce au fost renovate sau extinse în ultimii 3 ani.

Reprezentanții instituțiilor implicate în realizarea proiectului au stabilit timpul necesar pentru clarificarea problemele în așteptare și impactul acestora asupra programului general de implementare a proiectului, determinând astfel acțiunile planificate pentru perioada următoare.

Amintim că proiectul "Îmbunătățirea infrastructurii de apă în Moldova Centrală" este susținut financiar de Guvernul Federal German prin intermediul KfW, în timp ce ADR Centru reprezintă instituția de implementare a acestuia. Costul total al investițiilor preconizate constituie circa 27,65 milioane de euro, dintre care 25 milioane de euro reprezintă grantul acordat de Guvernul Germaniei, iar 2,65 milioane de euro constituie contribuția garantată de Fondul Național de Dezvoltare Regională.